Dolj: 5.000 de membri din 60 de organizații ale PNG și-au depus demisiile din partid și trec la PNL



Aproximativ 5.000 de membri din 60 de organizații locale ale PNG Dolj și-au depus demisiile din partid, urmând ca, până la sfârșitul săptămânii, să-și depună adeziunile la filiala județeană a PNL, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Președintele PNG Dolj, Marius Deca, a anunțat, miercuri, într-o conferință de presă, că motivul demisiilor îl constituie lipsa de implicare a conducerii partidului la nivelul organizațiilor teritoriale.
„În 14 ianuarie, aproximativ 5.000 de membri ai PNG și-au depus demisiile din partid. Este vorba de membrii din 60 de organizații. Motivul îl constituie lipsa de implicare. Domnul Becali a anunțat că nu se mai ocupă de partid și că-l interesează echipa Steaua”, a declarat Marius Deca.
El susține că actuala conducere a PNG Dolj a fost „boicotată” de vicepreședintele Consiliului Județean Dolj, Victor Odolbașa, care este membru PSD.
„Din septembrie, domnul Odolbașa a început negocierile cu PNG. A fost la București, a vorbit cu domnul Becali și ni s-a spus că după 28 octombrie este așteptat să vină în partid. Era vorba chiar de funcția de președinte. Numai că domnul Odolbașa, prin acțiunile sale, nu a făcut decât să-l boicoteze pe domnul Becali, pentru că el făcea campanie pentru PSD la europarlamentare și spunea la lume să nu voteze PNG”, a spus Deca.
Președintele PNG Dolj spune că Victor Odolbașa a cotizat prin două firme la campania partidului.
Vicepreședintele CJ Dolj susține că nu este membru al PNG, dar recunoaște că a purtat discuții cu conducerea centrală a formațiunii.
„Într-adevăr, am vorbit cu domnul Becali, care m-a întrebat dacă nu vreau să vin la ei. I-am spus că am să mă gândesc și am să-i anunț. Cert este că eu nu sunt membru PNG. De cotizat, cotizez unde vreau. Pe timpul cât am fost în PRM am cotizat la campania PSD și care e problema?”, a spus Odolbașa.
Liderul PNG Dolj, Marius Deca, spune că se află în negocieri cu conducerea PNL Dolj pentru ca demisionarii să-și depună adeziunile la liberali.
„Am vorbit și cu domnul Voicu (Mihai Voicu, vicepreședinte PNL – n. r.) și cu domnul Oprea (Mario Ovidiu Oprea, președintele PNL Dolj – n. r.) și până la sfârșitul săptămânii problema va fi rezolvată. Va fi rezolvată în sensul că ne vom depune adeziunile la PNL”, a mai spus președintele PNG Dolj.
Marius Deca afirmă că, în urma negocierilor, urmează să primească un post de vicepreședinte în cadrul filialei județene a PNL Dolj.
Președintele PNL Dolj, Mario Ovidiu Oprea, susține că nu a promis nicio funcție de conducere pentru cei care vin din PNG.
„Dacă sunt 5.000, înseamnă că trebuie să facem 5.000 de adeziuni. Am vorbit cu ei, dar nu le-am promis niciun post de conducere. La noi au fost alegeri pentru desemnarea unui nou birou politic”, a declarat Mario Ovidiu Oprea.