Doi șoferi băuți și-au trântit mașinile în ceea ce le-a ieșit în drum

etilotest
etilotest

Doi șoferi băuți au fost protagoniștii unor evenimente rutiere care se puteau solda și cu victime umane, nu doar cu pagube materiale. Primul incident de acest fel s-a petrecut sâmbătă la amiază, pe strada Gheorghe Doja, din cartierul Burdujeni. Vasile Bejan, un bărbat de 50 de ani, nu a mai putut păstra drumul și a intrat direct într-un stâlp de energie electrică. La fața locului a venit și o ambulanță, iar echipajul medical l-a examinat pe șofer și a constatat că acesta nu avea leziuni, motiv pentru care a și refuzat să fie transportat la spital. În urma testării cu aparatul etilotest s-a înregistrat o valoare de 1,00 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acum, bărbatul este cercetate pentru comiterea infracțiunii de „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului”. Pentru aceeași faptă s-a ales cu dosar penal și un bărbat de 49 de ani, din Câmpulung Moldovenesc. Tot sâmbătă, dar în jurul orei 17.00, Ilie Hapurne a pierdut controlul volanului mașinii marca VW pe care o conducea pe strada Atelierului, din Câmpulung Moldovenesc. Autovehiculul a rupt o țeavă de alimentare cu gaz, iar apoi a distrus 4 metri dintr-un gard metalic. La testarea cu aparatul etilotest a rezultat o concentrație alcoolică de 0,63 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Recomandări

Dosarul privind un șofer băut care a accidentat mortal un tânăr, plimbat în Camera Preliminară un an și jumătate

Tribunalul Suceava a întors o decizie și a prelungit arestul pentru un șofer beat care a provocat un accident și pentru complicele său