Doi morți și cinci răniți, după ce două autoturisme s-au ciocnit frontal în Bihor

Două persoane au murit și alte cinci au fost rănite, luni, în urma unui accident produs pe un drum județean din Bihor, după ce două autoturisme s-au ciocnit frontal, informează Mediafax.Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliției Județene Bihor, Alina Dinu, accidentul a avut loc, în jurul orei 13.30, pe DJ 792, între localitățile Tinca și Husasău de Tinca.”A avut loc o coliziune frontală între două autoturisme pe DJ 792, între localitățile Tinca și Husasău de Tinca. Într-o mașină se aflau două persoane, iar în cealaltă cinci. Cercetările la fața locului sunt în plină desfășurare”, a declarat Alina Dinu.Pe lângă polițiști, la fața locului s-au deplasat și mai multe echipaje ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență Crișana, un echipaj de descarcerare din Oradea și o autospecială de descarcerare din Salonta. De asemenea, la fața locului se află patru echipaje ale Serviciului Județean de Ambulanță. „Accidentul a avut șapte victime, dintre care două încarcerate. Din păcate, cele două victime încarcerate, doi bărbați, au fost declarate decedate”, a declarat, pentru MEDIAFAX, Ciprian Tămaș de la ISU Crișana.Potrivit acestuia, celelalte cinci victime, între care două femei, au traumatisme cranio-faciale, contuzii de membre sau la coloană, excoriații la față, fiind transportate la spital.Traficul în zonă nu a fost blocat, cele două autoturisme fiind proiectate în afara șoselei.

Recomandări

Doi tineri băuți și recalcitranți, încătușați lângă un Audi cu care intraseră într-un gard și într-un stâlp

Cumplit accident de circulație după ce șoferul unui microbuz a lovit un autoturism pe care l-a aruncat în fața unui tir

Un șofer în vârstă de 19 ani a călcat accelerația prea tare, iar BMW-ul în care se mai aflau trei prieteni s-a oprit într-un cap de pod

Patru tineri au ajuns la spital după ce mașina cu care circulau a intrat într-un cap de pod
Patru tineri au ajuns la spital după ce mașina cu care circulau a intrat într-un cap de pod