Un scandal izbucnit între trei consăteni din satul Demăcușa, comuna Moldovița, care părea inițial un grav caz de agresiune și sechestrare, s-a dovedit a fi în cele din urmă un foc de paie, agresorii fiind găsiți la băut, cu victima dormind pe un pat lângă ei.
Duminică seara, în jurul orei 22.00, oamenii legii de la Secția de Poliție 14 Vama au fost sesizați prin numărul de urgențe 112 că în fața unui magazin din satul Demăcușa, localnicul Iliuță Ș., în vârstă de 23 de ani, a fost lovit cu un topor și apoi cu pumnii și picioarele, agresorii fiind doi consăteni, Cornel P., de 47 de ani (cel care avea asupra sa toporul), și Nelu M., de 21 de ani. Ulterior, au relatat martorii, tânărul a fost așezat de cei doi pe bancheta din spate a unui autoturism, agresorii spunând că îl duc la spital.
Trecând la verificări, polițiștii au constatat că victima nu a ajuns nici la Dispensarul Uman Moldovița și nici la Spitalul Municipal Câmpulung Moldovenesc. Au urmat apoi verificări la domiciliile suspecților.
La locuința unuia dintre agresori, Nelu M., polițiștii aveau să-i găsească pe toți cei trei.
În imobil, precizează polițiștii, cei doi agresori au fost găsiți consumând alcool, în timp ce victima dormea într-un pat.
„Cele trei persoane, aflate în stare avansată de ebrietate, au fost conduse la Postul de Poliție Moldovița, iar pe timpul audierii victima a declarat că deși Cornel P. avea intenția de a o transporta la Spitalul Municipal Câmpulung Moldovenesc, pentru a i se acorda îngrijiri medicale, a refuzat, motiv pentru care s-au deplasat la domiciliul lui Nelu M., unde nu-și amintește detalii cu privire la cele întâmplate. La fața locului s-a deplasat un echipaj din cadrul Serviciului de Ambulanță Câmpulung Moldovenesc, însă victima a refuzat acordarea de îngrijiri medicale sau internarea”, se arată într-un comunicat al poliției.
De la locuința celuilalt agresor, Cornel P., anchetatorii au ridicat un topor de dimensiuni mari și unul de dimensiuni mici, care urmează să fie examinate pentru a se stabili dacă au fost folosite la comiterea faptei.
Ancheta poliției continuă, pentru stabilirea împrejurărilor exacte în care s-a produs fapta.