Rezultate

Doi elevi suceveni, distinși cu premii la faza națională a unui concurs de informatică

La faza națională a concursului „Istorie și societate în dimensiune virtuală”, cei doi elevi care au reprezentat județul nostru s-au întors acasă cu premii.
Cristina Ungurean (clasa a XI-a), de la Colegiul Economic „Dimitrie Cantemir”, a obținut locul II la secțiunea „Socio-umane”, eleva fiind îndrumată de profesorii Daniela Marcu și Coca Mărioara Bejinariu de la același colegiu.
Totodată, Adrian Bândiu (clasa a XI-a), de la Colegiul Național de Informatică „Spiru Haret”, a obținut mențiunea Ministerului Educației, la secțiunea „Istorie”. El a fost coordonat de profesoarele Gabriela Freitag și Maria Atănăsoae. Elevul a mai fost distins și cu un premiu special din partea Facultății de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării din cadrul Universității „Babeș Bolyai” din Cluj-Napoca, premiu oferit pentru calitatea deosebită a proiectului.
Concursul „Istorie și societate în dimensiune virtuală” presupune realizarea unor proiecte practice sub formă de soft educațional sau pagină web, utilizând conținuturi de la disciplinele Istorie, Economie, Logică, Cultură Civică sau Psihologie. Fiecare județ poate participa la etapa națională cu doi elevi, aceștia fiind îndrumați de profesori de istorie, socio-umane și informatică. Competiția s-a desfășurat în perioada 18-21 aprilie, la Cluj-Napoca.

Recomandări

Ziua Culturii Naționale a început în municipiul Suceava cu depunere de coroane de flori și jerbe la statuia lui Mihai Eminescu

„De ce-l iubim pe Eminescu?”, tema unui eveniment dedicat celebrării operei marelui poet în preajma Zilei Culturii Naționale

Premiul I și Aur pentru doi elevi din Câmpulung, la Concursul Național de Fizică, Astronomie și Astrofizică