O fetiță și un băiețel în vârstă de șase ani au căzut victime în accidente rutiere petrecute sâmbătă, în interval de câteva ore. Două evenimente rutiere cu victime în rândul copiilor, care se adaugă deja la alte patru petrecute în interval de o săptămână.
Un prim accident s-a petrecut în jurul orei 13.45, pe DJ 290, în orașul Salcea. Un copil în vârstă de 6 ani, localnic, s-a angajat în traversarea străzii prin loc nepermis și fără a se asigura, fiind acroșat de mașina condusă de Dănuț P., în vârstă de 42 de ani, din municipiul Suceava. Din fericire, copilul a fost diagnosticat cu leziuni ușoare, care nu îi pun viața în pericol.
După-amiază, la 16.30, scenariul avea să se repete pe drumul județean din Frătăuții Noi. Gavriluță H., în vârstă de 41 de ani, din comuna Marginea, aflat la volanul unui autoturism, a lovit o fetiță de 6 ani, localnică din Frătăuți.
Din cercetarea poliției a rezultat că minora era însoțită pe stradă de o femeie și la un moment dat s-a smuncit din mâna acesteia, încercând să treacă strada în fugă. Diagnosticată cu traumatism cranian și un hematon, fetița este în afara oricărui pericol.
Cei doi șoferi, care nu au culpă în producerea accidentelor, au fost verificați cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0.