Jenant

DN 17, din nou cu gropi, după coșmarul de ani de zile al modernizării



Gropile au cuprins un întreg sens de mers
Gropile au cuprins un întreg sens de mers

Inclus într-un program de modernizare ce s-a întins pe o perioadă de zece ani, din care șase ani de muncă efectivă, cu investiții enorme, de 203 milioane de euro, DN 17, șoseaua care leagă Suceava de Ardeal, dă deja semne vizibile de degradare, confirmând informațiile de acum doi-trei ani, legate de calitatea proastă a lucrărilor. Gropi vizibile și deranjante au apărut pe mai multe porțiuni ale șoselei, iar scepticii sunt convinși că acesta este doar începutul degradării șoselei.
Începute din 2004, lucrările de modernizare ale DN 17 (E 576) au fost împărțite pe trei sectoare, fiind efectuate de mai multe firme. În total s-au reabilitat 139 de kilometri de șosea, în majoritate lucrările fiind finalizate în 2009 și în 2010.
După ce timp de aproape șase ani șoferii au trăit coșmarul parcurgerii unui drum plin de semafoare și zone în care se lucra, după iarna lui 2010-2011 aceștia au observat cu stupoare cum calitatea drumului se deteriorează. Deocamdată pe porțiuni mici, însă suficient cât să producă îngrijorare, având în vedere că vorbim de o șosea care abia a fost supusă, cel puțin pe hârtie, unui amplu proces de modernizare.
Unde se găsesc gropi pe DN 17 și cine trebuie să le refacă
Cea mai delicată situație în momentul de față pare a fi în Iacobeni, acolo unde șoseaua este degradată pe mai multe porțiuni, iar gropile cuprind câte un întreg sens de mers. De asemenea, gropi au apărut și pe porțiuni ale DN 17 din Pojorâta și Argestru, precum și la intrarea în Roșu, după Vatra Dornei.
Situația este cunoscută și de autorități.
Florin Anechiti, șeful Secției Drumuri Naționale Câmpulung Moldovenesc, ne-a explicat că în cazul porțiunii DN 17 Câmpulung Moldovenesc – Iacobeni, grecii de la Mochlos SA, care au lucrat la modernizarea drumului, nu au făcut încă recepția finală a lucrărilor, aceasta fiind programată la finele anului. Pentru a putea face recepția, aceștia ar trebui să remedieze toate sectoarele afectate acum de gropi. Când, însă, și dacă o vor face, rămâne de văzut.
În privința porțiunilor afectate de după Iacobeni, până la limita județului cu Bistrița-Năsăud, aici grecii de la Aktor au terminat lucrările la finele lui 2008, astfel că garanția de doi ani a lucrării a expirat.
Șeful Secției de Drumuri Naționale Câmpulung Moldovenesc a dat asigurări că pe aceste porțiuni ieșite din garanție se va interveni în cel mai scurt timp pentru refacerea zonelor cu gropi.
Semnal de alarmă privind lucrările proaste, încă din 2008
Într-o serie de articole publicate în 2008, Monitorul de Suceava trăgea un semnal de alarmă cu privire la calitatea proastă a multora dintre lucrările de pe DN 17, calitatea precară fiind sesizată încă de atunci de specialiștii în construcții ce nu aveau interes să mintă. Mici găuri în asfaltul proaspăt turnat, ziduri de protecție înclinate spre șosea, poduri la care nu s-au realizat apărări suficient de solide pentru a rezista la inundații, toate aceste probleme au fost semnalate de ziarul nostru.
Specialiștii avertizau în 2008 că toate aceste probleme se vor vedea în timp, când statul român va băga din nou mâna în buzunarul contribuabililor pentru a cârpi lucrurile de proastă calitate. Un prim episod de acest gen urmează să se întâmple acum, când gropile își fac din nou loc pe șoseaua europeană.


Porțiune de asfalt degradată accentuat la Iacobeni
Porțiune de asfalt degradată accentuat la Iacobeni
Gropi și la intrarea în Roșu, după Vatra Dornei
Gropi și la intrarea în Roșu, după Vatra Dornei
Gropi și la intrarea în Roșu, după Vatra Dornei
Gropi și la intrarea în Roșu, după Vatra Dornei
Gropi și la intrarea în Roșu, după Vatra Dornei
Gropi și la intrarea în Roșu, după Vatra Dornei
Iacobeni
Iacobeni
Iacobeni
Iacobeni
Iacobeni
Iacobeni
Iacobeni
Iacobeni
Gropile au cuprins un întreg sens de mers
Gropile au cuprins un întreg sens de mers