Din Zicerile Părintelui Arsenie Boca

(explicate de Părintele Teofil Pârâian)
– „Mă, nu toți din lume se prăpădesc, nici toți din mănăstire se mântuiesc”
Avea o putere de sinteză deosebită, o putere de intuiție și o putere de a cunoaște totdeauna esențialul într-o chestiune. Când îi puneai o problemă, el imediat avea răspunsul. Și de la el au rămas și cuvinte scrise, în manuscrisele lui. De pildă, când l-am întâlnit eu pentru prima dată, mi-a și spus un cuvânt, o formulă. Zice: „Mă, nu toți din lume se prăpădesc, nici toți din mănăstire se mântuiesc”.
– „Nici abuzul, nici refuzul”
În legătură cu sexualitatea în familie, Părintele Arsenie zicea: „Nici abuzul, nici refuzul”.
„Cu mine de două ori trebuie să se întâlnească omul…”
Părintele zicea că de două ori trebuia să se întâlnească omul cu el: o dată când îi spune și a două oară la moarte, să-¬i spună dacă a făcut ce i¬-a spus. Foarte corect! Ce rost are să meargă cum merg unii ca să-¬i spună unul, ca să¬-i spună altul, că un cuvânt de folos, că nu știu ce… și ¬apoi adună la cuvinte de folos și nu împlinește nimic!
– „Cine face curte nu face carte”
Părintele Arsenie zicea: „Cine face curte nu face carte”.
„Nașteți-vă sfinți!”
Părintele Arsenie îi îndemnă pe oameni să nască sfinți. Bineînțeles că pentru a naște sfinți trebuie să fii sfânt sau trebuie să tragi de tine spre idealul sfințeniei. Și când începem să ne ocupăm de noi înșine, putem să ne cunoaștem, să aflăm negativele noastre, să cunoaștem încărcătura dată de alții și pusă în noi, s-o rezolvăm, dar aceasta cere timp și osteneală.
– „Să-ți ferești capul de frig și de prostie!”
E un cuvânt care merită să fie știut și urmat, el putând fi de folos tuturor celor ce nu iau aminte la ei înșiși, tuturor celor care vor să braveze și nu se gândesc la urmările pe care le pot avea, spre răul lor, niște atitudini care nu sunt destul de bine gândite și controlate. Să luăm deci aminte la cuvântul de mai sus și să-l împlinim în cele două laturi ale lui.
„Concepția de viață creștină”
Câtă o avem, ne statornicește în gândul și dorința de a ne ridica mai presus de fire, de a îndumnezei firea, prin harul și îndurările și iubirea de oameni a lui Dumnezeu. Tocmai de aceea folosim și resursele firești câte le avem la îndemână, aerul, aerul bun, hrana rațională, somnul și energia vitală, pe care nu vrem să o risipim pe plăceri, ci vrem s-o canalizăm spre binele nostru material și spiritual. Așa dorea părintele Arsenie, care a formulat îndreptarul de viață, pe care l-a predat tinerilor și oricui care vrea să ia aminte la el.
– „În mintea strâmbă și lucrul drept se strâmbă”
Așa obișnuia să spună părintele Arsenie, care urmărea pentru oameni o minte dreaptă și lucruri drepte și îndreptate de mintea cea bună. Valoarea acestui cuvânt o intuiesc toți cei ce îl aud, și asta se întâmplă des, căci noi îl aducem înaintea vizitatorilor și închinătorilor noștri, mai ales atunci când au prilejul să vadă o pictură a părintelui Arsenie reprezentând Adormirea Maicii Domnului, pictură în fața căreia se opresc cu admirație mulți dintre cei ce vizitează Mănăstirea Brîncoveanu de la Sâmbăta. Mintea se strâmbă în urma patimilor și se îndreaptă pe măsura curățirii de patimi. Când mintea se îndreaptă, vede lucrurile drept, deci așa cum sunt ele. „În mintea strâmbă și lucrul drept se strâmbă”. Asta le place la mulți, am băgat de seamă că le place. Când le spun că Părintele a zis că „în mintea strâmbă și lucrul drept se strâmbă”, oamenii râd în general. De ce râd? Pentru că își dau seama că așa e. Numai că e greu să știi când ți-e mintea strâmbă.
– „Cea mai lungă cale este calea care duce de la urechi la inimă”
Cea mai lungă cale este calea care duce de la urechi la inimă, adică de la informație la convingere. Oameni de informație religioasă sunt mai mulți decât cei ce au convingeri religioase. E necesară și informația, care adeseori se face prin auzire. Dar a rămâne la informație, înseamnă doar a fi la începutul drumului „la urechi”. Până la inimă mai e o cale lungă, „cea mai lungă cale”.
– „Un suflet trist este un suflet cu luminile stinse”
Cuvântul acesta ne aduce aminte de un cuvânt asemănător, cu circulație mai ales în lumea din Apus: „Un sfânt trist este un trist sfânt”. Părintele a fost întotdeauna pentru optimism, pentru bucurie, credința noastră fiind „izvor de bucurie”, creștinismul fiind „religia bucuriei”. Domnul Hristos le-a spus ucenicilor Săi: „Acestea vi le spun că bucuria Mea să fie întru voi și ca bucuria voastră să fie deplină” (Ioan 15, 11).
– „Bobul lui se preschimbă în tăciune, iar el se crede grâu nedreptățit”
Așa caracteriza părintele Arsenie pe omul care se abate de la cele bune și care nu caută și nu primește îndreptarea, ci își explică el mai bine cele pentru sine condamnând pe cei ce vreau să-l îndrepte. Începutul oricărei îndreptări este să-ți recunoști greșeala. „Când greșeala s-a făcut în tine așezare și adevăr” – când o ai ca deprindere și o mai și justifici – atunci „nu mai e greșeală ci e păcat de moarte”. Într-o astfel de situație, cel ce se crede a fi drept, fără să și fie de fapt, nu mai e bob de grâu, ci doar tăciune.