Seminar

“Dimensiuni paradigmatice ale jocului”, la Fălticeni

Seminarul “Dimensiuni paradigmatice ale jocului”
Seminarul “Dimensiuni paradigmatice ale jocului”

La Fălticeni s-a desfășurat miercuri, 26 aprilie, seminarul “Dimensiuni paradigmatice ale jocului”, la care au participat peste 60 de cadre didactice care îndeplinesc funcții și au responsabilități la nivelul învățământului preșcolar, directori de grădinițe, metodiști, responsabili de cercuri pedagogice. Printre invitați s-au numărat inspectorul școlar general adjunct Gabriela Scutaru, ing. Constantin Bulaicon – viceprimarul municipiului Fălticeni, membrii catedrei de pedagogie a Facultății de Psihologie și Științele Educației din cadrul Departamentului de Științe ale Educației de la Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca.
Directorul Grădiniței cu Program Prelungit “Așchiuță” din Suceava, prof. Dorina Vieriu, ne-a declarat: “Nu întâmplător a fost aleasă tema «Dimensiuni paradigmatice ale jocului», pentru că dintre problemele specifice psihopedagogiei de la nivelul învățământului preșcolar jocurile au stârnit cele mai multe discuții și dispute, controverse, reacții în rândul specialiștilor din pedagogie și psihologie, în rândul oamenilor de cultură, al filozofilor, al scriitorilor, practicienilor.
Noi, cei de față, am învățat multe despre joc, am cunoscut problematica jocului, ne-am pregătit pentru profesia noastră, dar la un moment dat simțim nevoia de o reîmprospătare, de o reînnoire, de o acceptare că mai avem multe de învățat, și astăzi este un astfel de moment”.
Jocul inițiat sau ales de copil, valorizat în mediul educațional
Despre starea de spirit ludică a vorbit conf. univ. dr. Mirela Albulescu, iar prof. univ. Ion Albulescu a scos în evidență faptul că vârsta preșcolară este caracterizată printr-o dezvoltare accelerată pe toate palierele, dezvoltare fizică, dezvoltare cognitivă, dezvoltare socio-emoțională. Dezvoltarea cognitivă este facilitată de oferta de jocuri și activități, situații prin care adulții îl angajează pe copil în acțiune. Despre joc și cadru de dezvoltare cognitivă s-a creat un dialog cu conf. univ. Adina Glava, prodecanul Facultății de Psihologie și Științele Educației din Cluj, concluzia fiind că curriculumul pentru educație timpurie trebuie să pună un accent deosebit pe jocul liber, pe jocul inițiat de copil, ales de copil și valorizat într-un mediu educațional adecvat creat.
Jocul liber în cadrul educației timpurii a fost prezentat de lector univ. dr. Cornelia Stan.
Dezbaterile privind abordările multidimensionale ale jocului în învățământul preșcolar au fost coordonate de conf. univ. dr. Horațiu Catalanu. Pentru că unii spun că jocul este esența copilăriei, alții că joaca este o formă de manifestare a copilului prin care creează noi personaje, noi acțiuni cu ajutorul imaginației, lector univ. dr. Delia Muste a realizat o mediere.
Problematica jocului este foarte complexă și inepuizabilă
Prof. univ. Ion Albulescu a precizat: “Pentru Departamentul de Științe ale Educației al Universității «Babeș-Bolyai» este un motiv de satisfacție să primească astfel de invitații. Înseamnă că expertiza dascălilor din departamentul respectiv este recunoscută, înseamnă că avem posibilitatea să ne adresăm direct dascălilor. Problematica jocului este foarte complexă, nu o vom putea epuiza în câteva ore. Nu au epuizat-o mulți alții de-a lungul istoriei. Mereu va fi ceva de adăugat, ceva de dezvoltat, ceva de nuanțat, și știți bine acest lucru prin prisma practicii educaționale în care sunteți antrenați în viața de zi cu zi. Astfel de rețete se elaborează la fața locului, astăzi având un prilej de discuție, de interogație, să rămână niște semne de întrebare la care să reflectăm, să medităm după ce plecăm din acest spațiu”.

“Dimensiuni paradigmatice ale jocului”, la Fălticeni
“Dimensiuni paradigmatice ale jocului”, la Fălticeni
“Dimensiuni paradigmatice ale jocului”, la Fălticeni
“Dimensiuni paradigmatice ale jocului”, la Fălticeni
“Dimensiuni paradigmatice ale jocului”, la Fălticeni
“Dimensiuni paradigmatice ale jocului”, la Fălticeni
“Dimensiuni paradigmatice ale jocului”, la Fălticeni
“Dimensiuni paradigmatice ale jocului”, la Fălticeni
“Dimensiuni paradigmatice ale jocului”, la Fălticeni
“Dimensiuni paradigmatice ale jocului”, la Fălticeni
Seminarul “Dimensiuni paradigmatice ale jocului”
Seminarul “Dimensiuni paradigmatice ale jocului”

Recomandări

Peste 400 de elevi din mediul rural au beneficiat de testare vocațională, de ateliere de autocunoaștere și de sesiuni de orientare profesională