Președintele Traian Băsescu a declarat, ieri, la RRA, că legea votului uninominal adoptată de Parlament reprezintă un progres față de sistemul actual și că ar fi interesant de văzut pe cine vor alege cetățenii dacă în același colegiu ar candida Viorel Hrebenciuc și un „manelist”.
Traian Băsescu a susținut că legea votului uninominal este un progres față de sistemul actual, deși reprezintă o „formă hibridă” între varianta promovată de președinte la referendum și varianta votului pe liste de partid.
„Eu o consider un progres, dar îmi este cunoscut năravul de a merge pe formule maximale”, a admis Băsescu.
Șeful statului a întrebat retoric pe cine ar alege românii dacă în același colegiu uninominal ar candida Viorel Hrebenciuc și un manelist, presupunând „prin absurd” că o formațiune ar propune un cântăreț de manele pentru Parlament.
Băsescu a arătat că oamenii vor putea să îi monitorizeze și să îi judece pe cei pe care i-au ales direct. „Cel care va fi desemnat va fi identificat cu colegiul în care a fost desemnat”, a explicat președintele.
El s-a declarat, totuși, nemulțumit de formula de vot uninominal adoptată de Parlament, pentru că „se intră iarăși în jocul redistribuirii” voturilor.
Încrezător.
Băsescu a mai declarat că legea votului uninominal adoptată de Parlament este constituțională și s-a declarat încrezător că actul normativ „va trece” de Curtea Constituțională.
„Legea este constituțională și cred că la Curtea Constituțională va trece”, a afirmat președintele Băsescu.
Vicepreședintele executiv al PRM, Lucian Bolcaș, a anunțat, joi, într-o conferință de presă, că sesizarea privind legea votului uninominal este depusă la Curtea Constituțională. Bolcaș a precizat că sesizarea a fost înregistrată la Curtea Constituțională cu numărul 2417/6.03.2008.
Liderul PRM, Corneliu Vadim Tudor, a declarat, ieri, într-o conferință de presă, că, dacă judecătorii Curții Constituționale nu vor invalida Legea votului uninominal, acest lucru va însemna că aceștia sunt instrumente politice docile în mâna președintelui Traian Băsescu.