Diaconescu: România poate decide să-și retragă personalul din Kosovo, invocând vicii de fond la 1244



Președintele Comisiei pentru apărare din Senat, Cristian Diaconescu, a apreciat, marți, că România poate decide retragerea polițiștilor și jandarmilor din Kosovo, invocând existența unor vicii în Rezoluția 1244 a Consiliului de Securitate, fără a încălca memorandumul semnat în 2002 cu ONU.
El a făcut aceste afirmații, după audierea, în comisie, a ministrului Internelor și Reformei Administrative, Cristian David, senatorul fiind întrebat dacă, invocând acest viciu de fond, România își poate retrage trupele din Kosovo.
„România poate lua această decizie, sigur, argumentându-și punctul de vedere. Nu cred că ar reprezenta o încălcare a memorandumului din 2002 prin care s-a angajat să participe”, a menționat senatorul PSD.
Diaconescu a precizat că prezența militară românescă în Kosovo are ca bază legală Rezoluția 1244 a Consiliului de Securitate, în baza căreia, în 2002, s-a semnat un memorandum de înțelegere între partea română și ONU.
Potrivit senatorului, această rezoluție consacră „inviolabilitatea frontierelor Republicii Serbia”. „Această rezoluție are, în acest moment, un viciu de fond”, a susținut social-democratul.
„În condițiile în care Uniunea Europeană dorește să se angajeze în Kosovo, va fi nevoie fie de o altă rezoluție a Consiliului de Securitate, cu posibilități mai mici sau mai mari de a fi adoptată, fie de un angajament la nivelul tuturor statelor membre ale UE”, a apreciat Cristian Diaconescu.
Potrivit acestuia, în acest moment, acest angajament este în fază de dialog politic, baza legală fiind Rezoluția 1244.
„Până când acestă rezoluție nu este infirmată, într-o formă sau alta, nu poate reprezenta – ca si seriozitate a unui stat care se angajează – un argument de a te retrage pentru că situația din teren a fost schimbată. Trebuie discutată situația din Kosovo și trebuie văzut în ce măsură un alt instrument juridic ar putea înlocui sau nu această rezoluție”, a precizat, pe de altă parte, Diaconescu.
În opinia sa, în perioada următoare, o dezbatere internă și un dialog cu partenerii europeni va fi esențial pentru a exista o imagine mai clară a forțelor MIRA prezente în această regiune.
Membri Comisiei pentru apărare, ordine publică și siguranță națională din Senat l-a audiat, marți, pe ministrul Internelor și Reformei Administrative, Cristian David, referitor la prezența polițiștilor și jandarmilor români în Balcani, în special în Kosovo.
Potrivit precizărilor făcute de Cristian Diaconescu, participanții la discuții au discutat despre baza legală a acestei prezențe și pașii care trebuie să fie făcuți în perioada următoare în legătură cu angajamentul politic față de care angajamentul administrativ-tehnic al MIRA este subsecvent.