Clasament

DGFP Suceava, locul trei la nivel național la încasări



Direcția Generală a Finanțelor Publice Suceava s-a clasat, la sfârșitul lunii aprilie a.c., pe locul al treilea la nivel național în ceea ce privește încasările impozitelor și taxelor. Directorul coordonator al acestei instituții, Petrică Ropotă, a declarat că DGFP Suceava a reușit să depășească cu 20% planul de încasări stabilit la nivel central, sumele atrase la bugetul de stat fiind de 100,47 milioane de lei (1.004,7 miliarde de lei vechi).
„Aceste rezultate au fost obținute atât datorită muncii tuturor funcționarilor publici, dar și datorită respectării legislației privind aplicarea procedurilor de lucru”, a spus Ropotă.
Aproape 5.000 de conturi au fost blocate de la începutul acestui an
Petrică Ropotă a mai declarat că de la începutul acestui an, în urma aplicării măsurilor de executare silită, s-a reușit colectarea unor datorii ale firmelor în sumă de 39,306 milioane de lei (393,06 miliarde de lei vechi).
În perioada 1 ianuarie – 30 aprilie a.c., Finanțele au poprit 4.803 conturi bancare ale firmelor care au înregistrat întârzieri la plata datoriilor către bugetul de stat, pentru suma de 25,25 de milioane de lei. În ceea ce privește sumele încasate de la începutul acestui an în urma blocării conturilor firmelor rău-platnice, DGFP Suceava a reușit să încaseze 12,45 de milioane de lei.
De precizat că în această sumă sunt incluse și o parte din datoriile recuperate în urma deciziilor de blocare a conturilor emise în cursul anului trecut. Comparativ cu aceeași perioadă din 2009, DGFP Suceava a emis anul acesta mai multe decizii de blocare a conturilor, respectiv 4.803, față de 4.324.
Pe de altă parte, Petrică Ropotă a declarat că în primele patru luni ale anului 2010 au fost emise 24.818 somații către firmele care au înregistrat întârzieri la plata impozitelor și taxelor către bugetul de stat. El a precizat că somațiile au fost emise pentru datorii de 98,199 milioane de lei, reușindu-se recuperarea a 26 de milioane de lei. Ropotă a mai spus că pentru recuperarea datoriilor pe care firmele le au la bugetul de stat, DGFP Suceava apelează la toate metodele de executare silită, de la somații, popriri de conturi bancare și până la valorificarea bunurilor sechestrate. „Dacă nici prin aceste metode nu se reușește recuperarea sumelor, se ajunge până la atragerea răspunderii materiale a acționarilor și asociaților firmelor care au datorii la bugetul de stat”, a explicat Petrică Ropotă.
Facilități pentru firmele care întârzie cu maxim 30 de zile plata datoriilor
Directorul DGFP Suceava a mai declarat că începând cu 1 iulie 2010 vor intra în vigoare prevederile unei Ordonanțe a Guvernului în care firmele care întârzie cu maxim 30 de zile cu plata impozitelor și taxelor față de data declarării lor beneficiază de o serie de facilități. Astfel, agenții care plătesc în 30 de zile de la data declarării datoriilor către bugetul consolidat al statului vor plăti o dobândă de 0,05% pentru fiecare zi de întârziere, în condițiile în care până în momentul de față procentul era de 1%. Ropotă a mai explicat că dacă stingerea datoriilor se realizează în primele 30 de zile de la scadență, nu se datorează și nu se calculează penalități de întârziere pentru obligațiile fiscale stinse. Potrivit noilor prevederi legale, dacă stingerea datoriilor se realizează în următoarele 60 de zile, penalitatea crește la 5% din obligațiile fiscale principale stinse, iar după acest termen penalitățile cresc la 15% din obligațiile fiscale rămase neachitate.
„De asemenea, pentru creanțele fiscale care au scadența anterioară datei 1 iulie a.c., începând cu această dată se datorează dobânzi și penalități de întârziere, caz în care termenele în funcție de care se stabilește nivelul penalităților încep să curgă de la începutul lunii iulie”, a spus șeful DGFP Suceava.
Firmele pot solicita amânarea la plata datoriilor
Petrică Ropotă a mai spus că potrivit prevederilor legale în vigoare, firmele care se află în dificultate financiară pot solicita și o amânare la plata datoriilor, care poate fi acordată pentru o perioadă cuprinsă între trei și șase luni. În acest caz, majorările de întârziere vor fi tot de 0,05%, iar pe perioada pentru care s-a obținut amânarea nu se aplică alte penalități.