Direcțiile Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) vor avea câte un compartiment pentru adopții și unul pentru sprijinirea familiei și combaterea violenței în familie, potrivit unui proiect de Hotărâre.
Proiectul de act normativ, supus marți dezbaterii publice pe site-ul Ministerului Muncii, vizează preluarea activităților de sprijinire a familiei, de prevenire și combatere a violenței domestice de către Direcțiile Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului.
Inițial, aceste activități au fost coordonate de Direcțiile de muncă și protecție socială, instituții care au desființate odată cu intrarea în vigoare a Legii 329/2009 privind reorganizarea unor autorități și instituții publice, raționalizarea cheltuielilor publice, susținerea mediului de afaceri și respectarea acordurilor-cadru cu Comisia Europeană și Fondul Monetar Internațional.
„Una dintre activitățile Direcțiilor de muncă și protecție socială teritoriale care nu au fost preluate de alte instituții este și cea referitoare la sprijinirea familiei și prevenirea și combaterea violenței în familie. Astfel, prezentul proiect de act normativ conferă funcții și atribuții DGASPC în domeniul sprijinirii familiei și prevenirii și combaterii violenței în familie, în contextul în care acestea există deja în practică”, se arată în nota de fundamentare care însoțește documentul.
Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale propune, prin proiectul de Hotărâre, și includerea în structura organizatorică a Direcțiilor generale a compartimentului de adopții, organizat la nivel minim de birou, în directa coordonare a directorului executiv.
Inițiatorul proiectului de act normativ precizează că o astfel de măsură ar asigura eficientizarea activităților în domeniul adopției.
„Metodologia de organizare și funcționare a compartimentului de adopții, precum și procedura de lucru în domeniul adopțiilor la nivelul Direcțiilor generale vor fi stabilite prin ordin al secretarului de stat al Oficiului Român pentru Adopții”, se mai arată în nota de fundamentare.
Ministerul Muncii precizează că proiectul de act normativ contribuie la promovarea unei politici sociale integrate a problematicii privind protecția familiei, drepturile copilului, prevenirea și combaterea violenței în familie și va asigura reprezentarea și coordonarea efectivă la nivel județean în aceste domenii.
„Modificările propuse prin prezentul proiect de hotărâre au scopul de a asigura coerența legislativă și funcțională la nivelul administrației publice locale în domeniul protecției familiei și a drepturilor copilului și prevenirea și combaterea violenței în familie”, susțin inițiatorii proiectului de act normativ.
Proiectul de Hotărâre va fi în dezbatere publică până în 16 aprilie.