Despre rugăciune

A ne ruga înseamnă a ne înălța spiritul și inima către Dumnezeu pentru a-I aduce laudele noastre, a-i expune grijile noastre și a-I implora ajutorul.
A ne înălța spiritul către Dumnezeu înseamnă a ne smulge din vârtejul treburilor omenești a tuturor atracțiilor pământului, fie pur materiale, fie intelectuale, după gradul de cultură al fiecăruia. Ori ce bucurie a trupului și a spiritului trebuie înlăturată pentru a putea convorbi cu Dumnezeu și a ne dărui Lui în întregime.
Laudă lui Dumnezeu.
Deci ascultarea noastră o datorăm numai Lui, căci suntem opera Lui și trebuie să ne îndeplinim misiunea pe care ne-a încredințat-o El. Orice alt scop am vrea să atingem în viața, în afara voinței lui Dumnezeu nu ne va aduce decât dezastru trupesc si spiritual. Noi suntem creați cu un scop bine determinat de Creatorul nostru și El ne-a pus la dispoziție toate mijloacele ca să-l atingem. Pentru mântuirea noastră El ne-a dăruit totul, chiar pe unicul său Fiu, pe Iisus Hristos, ca model de viață și descoperitor al voinței Sale. A fugi și a ne eschiva de la cunoașterea voinței lui Dumnezeu, în ceea ce privește sensul si scopul nostru în viața și a ne făuri unul personal după aprecierea noastră, înseamnă a ne condamna singuri la moarte veșnică. Astfel deci, pe bună dreptate, suntem datori ….să aducem cu laudele si mulțumirile noastre Celui ce ne-a creat si nu ne-a lăsat pradă propriilor fantezii, conducându-ne in mod greșit, ci din contră ne-a arătat clar si precis calea de urmat prin legile Sale. Mai mult ne-a trimis si modelul unic, minunat, născut ca și noi din carne si sânge si având aceleași cerințe ca ale noastre pe care le-a demonstrat în mod palpabil cum trebuie să le rezolvăm.
Sensul vieții.
Recunoștința noastră față de Creator trebuie să fie nesfârșită. Toate popoarele lumii, chiar și cele barbare, simt necesitatea rugăciunii de adorare, care este de fapt fondul oricărui cult religios. A cere lui Dumnezeu cele ce sunt necesare corpului nostru este alt obiectiv al rugăciunilor noastre. Acest corp care deși este o capodoperă a Maestrului Creator, totuși în urma neascultării față de voința Stăpânului și-a pierdut starea de fericire veșnică în care a fost orânduit la început și pe care altfel ar fi putut să și-o păstreze. Uneltirile diavolului însă l-au determinat să-și satisfacă dorințele și poftele personale călcând voința si porunca Creatorului, așa cum de altfel face acum întreaga omenire, ca o moștenitoare credincioasă a primului si neascultătorului ei reprezentant. Astfel, de la primul act de neascultare al omului a intrat în lume moartea și suferință. Corpul nostru se zbuciumă în zadar, căci destinul lui este implacabil, dreptatea Creatorului trebuie să aibă loc.
Ferice de cei ce-și descoperă sufletul si spiritul, de cei ce au ajuns la concluzia evidentă că în afară de corpul lor pieritor, ei posedă această comoară ce nu va pieri odată cu trupul lor, ci din contra, întocmai ca un prizonier captat în lanțuri, e dornic de adevăr și de lumină, suspină după revenirea lui la prima stare de fericire si simte că aceasta se va întâmpla numai cu ajutorul mijloacelor pe care însuși Creatorul i le-a pus la dispoziție. Rugăciunea neîncetata către Cel care ne-a făcut invocarea ajutorului Sau in lupta cu materia corupta din noi, este singura noastră cale sigura de urmat și singura consolare.
Puterea obișnuinței.
Rugăciunea devine familiara și ușor de făcut atunci când este zilnică, puterea obișnuinței îi dă ușurință. Trebuie să-L considerăm pe Dumnezeu prezent lângă noi, să vorbim cu El în mod sincer, fără falsitate și să ascultăm în tăcere ceea ce El ne răspunde întotdeauna în conștiința noastră. El ne ascultă întotdeauna cu răbdare și ia aminte în cererile noastre atunci când venim la El sinceri și cu inima deschisă, așa cum o dorește El. (Părintele Arsenie Boca)