În cursul semestrului I al anului universitar 2025-2026, echipa Centrului de orientare, asociere şi consiliere în cariera de cercetător (COACH USV) a intervievat-o pe conferenţiar universitar Ruxandra Bejinaru, conducător de doctorat în domeniul Administrarea afacerilor în cadrul USV, Facultatea de Economie, Administraţie şi Afaceri.
- Dacă strategiile organizaționale ar fi o muzică, ce stil – jazz, clasic, rock – ar descrie cel mai bine abordarea pe care o promovați în leadership și management?
Conform întrebării pe care mi-ați adresat-o, dacă ar fi să asociez strategiilor organizaționale un stil de muzică atunci acesta ar fi jazzul. Consider că este cea mai potrivită analogie muzicală, deoarece acesta exprimă în mod simbolic caracteristicile esențiale ale abordării mele în leadership și management. Jazzul este prin excelență un gen muzical al creativității și dialogului permanent dintre instrumente, aspecte ce corespund inovației și culturii organizaționale bazate pe cunoștințe. Dacă muzica clasică reprezintă ordine, reguli și structură, iar rockul aduce energie și mobilizare emoțională, jazzul surprinde cel mai bine flexibilitatea și capacitatea de adaptare indispensabile în organizațiile moderne, însă precizez că este doar opinia mea.
În ceea ce privește abordarea leadershipului, consider că trebuie să depășim rigiditatea planificării tradiționale și să evităm excesele de mobilizare pur emoțională, orientându-ne spre un stil care valorifică interacțiunile, colaborarea și creativitatea colectivă. Liderul devine, asemenea unui muzician de jazz, un facilitator al improvizației controlate, care stimulează schimbul de idei și transformă diversitatea contribuțiilor într-un ansamblu coerent și inovator. În această cheie, jazzul nu înseamnă lipsă de reguli, ci armonizarea spontană a libertății și disciplinei, o caracteristică centrală a modelului de leadership transformațional și inovativ.
- Ați coordonat numeroase studii despre dinamica cunoștințelor, inteligența culturală și digitalizare educațională. Care a fost cel mai surprinzător rezultat al cercetărilor dvs.?
Unele dintre cercetările mele privind dinamica cunoștințelor, inteligența culturală și digitalizarea educațională m-au condus la concluzii surprinzătoare, precum constatarea că transformarea reală nu este determinată exclusiv de accesul la resurse digitale sau informaționale, ci de capacitatea indivizilor și a organizațiilor de a converti aceste resurse în cunoaștere aplicată, semnificativă și partajată. În contextul educațional, am observat că digitalizarea accelerează schimbul de informații, dar fără o cultură a învățării și o inteligență culturală dezvoltată, acest flux rămâne superficial. A fost surprinzător să constat cât de mult factorii culturali și emoționali influențează procesele cognitive și colaborative în organizații.
Practic, tehnologia devine eficientă doar atunci când este integrată într-un ecosistem bazat pe încredere, deschidere și valori comune. Această descoperire a condus la o orientare mai accentuată a cercetărilor mele spre leadershipul transformațional și gestionarea cunoștințelor într-o manieră holistică, unde dimensiunea umană rămâne esențială, chiar și într-o lume tot mai tehnologizată. Acum, odată cu începutul erei inteligenței artificiale, lucrurile se reașază, iar dimensiunea umană capătă o nouă importanță. Cred cu tărie că factorul uman rămâne esențial, pentru că oamenii pot împărtăși experiență, intuiție și pot înțelege situații noi sau ambigue – lucruri pe care AI-ul nu le poate face, ci doar le poate sprijini prin dimensiunea tehnologică.
- Care a fost momentul în care ați realizat că mediul universitar are nevoie de „larger than life” inovare – nu doar adaptare?
Momentul în care am conștientizat cu adevărat că mediul universitar are nevoie de acest tip de inovare, așa cum îi spuneți – „larger than life” – a fost atunci când am observat decalajul tot mai mare dintre viteza schimbărilor din societate și ritmul lent de transformare al instituțiilor academice. Digitalizarea, globalizarea și noile modele de învățare bazate pe colaborare și inteligență artificială au schimbat radical modul în care cunoașterea este creată și diseminată, însă multe universități continuă să funcționeze după paradigme tradiționale, centrate pe transmiterea statică a cunoștințelor.
Cercetările mele, concentrate pe universități și pe rolul lor strategic în societatea bazată pe cunoștințe, m-au făcut să înțeleg destul de devreme aceste aspecte esențiale pentru evoluția pozitivă și sustenabilă a unei universități. Am realizat că simpla adaptare la noile contexte nu mai este suficientă. Universitățile trebuie să devină ecosisteme vii de inovație, capabile să regenereze constant procesele educaționale, să valorifice inteligența colectivă și să cultive leadershipul bazat pe cunoștințe și creativitate. În viziunea mea, „larger than life innovation” presupune o schimbare de mentalitate: de la conformare la co-creație, de la reacție la viziune anticipativă, de la transmiterea cunoștințelor la construirea de sens și valoare prin învățare transformațională.
În acest sens, pot remarca faptul că Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava reprezintă un exemplu concret al acestei orientări. USV este o universitate care se dezvoltă pe baza propriului potențial, care se adaptează inteligent și mai ales inovează în acord cu propriul său slogan: #Creează, Visează, Inovează.
- Cum reușiți să echilibrați activitatea didactică, coordonarea doctoratelor și cercetarea științifică într-un mod productiv?
Echilibrul dintre activitatea didactică, coordonarea doctoratelor și cercetarea științifică se bazează, în cazul meu, pe integrare, nu separare. Consider că aceste trei direcții nu concurează între ele, ci se completează și se întăresc reciproc. Predarea mă ajută să clarific și să transmit conceptele fundamentale ale cercetării; coordonarea doctoranzilor îmi oferă un spațiu de dialog științific avansat, unde ideile sunt testate și rafinate; iar cercetarea îmi asigură profunzime și relevanță în tot ceea ce fac la catedră.
Pentru mine, productivitatea are cel puțin două fațete. Din perspectivă academică, ea se traduce prin rezultate măsurabile – articole publicate, proiecte de cercetare, citări și indicatori scientometrici. Însă, din perspectivă personală, productivitatea înseamnă calitatea interacțiunilor cu studenții și doctoranzii, bucuria de a construi împreună sens și cunoaștere, și sentimentul că munca mea contribuie la formarea unei generații de cercetători și profesioniști creativi. Cred că adevăratul echilibru apare atunci când aceste două dimensiuni – cea academică și cea umană – se armonizează într-un proces continuu de a crea, visa și inova.
- În cadrul mobilităților ERASMUS și cercetărilor privind ecosistemele creative, ce lecții despre rolul universității în societate v-au impresionat cel mai mult?
În cadrul mobilităților Erasmus, în special în Belgia, la Universitatea Thomas More, din orașul Geel, am înțeles cât de important este ca universitatea să fie un factor activ în comunitate, nu doar un furnizor de educație. Aici am descoperit un exemplu relevant despre această universitate belgiană care dezvoltase un ecosistem creativ local, implicând studenți, antreprenori și autorități în proiecte comune de inovare socială. M-a impresionat modul în care universitatea devenise un catalizator al schimbării, conectând cunoașterea academică cu nevoile reale ale societății. Această experiență mi-a confirmat convingerea că rolul universității moderne este să creeze valoare prin parteneriate și inovație colaborativă, dincolo de granițele campusului.
Referitor la experiența internațională, pot spune că fiecare participare la o conferință în străinătate mi-a oferit noi orizonturi. Aceste experiențe mi-au arătat cât de profundă este dimensiunea globală a cercetării și cât de motivant este sentimentul recunoașterii academice la nivel internațional. Totodată, am realizat că, dincolo de idei, teorii și rezultate științifice, esența progresului academic stă în puterea interacțiunilor umane – în dialogul sincer, în schimbul de perspective și în solidaritatea intelectuală care se creează între cercetători din culturi și contexte diferite. Aceste momente mi-au întărit convingerea că știința evoluează prin colaborare, iar deschiderea internațională nu este doar o etapă profesională, ci o experiență fundamentală care ne îmbogățește continuu ca profesioniști și ca oameni.
- Ce sfat inspirațional le-ați da celor care aspiră la o carieră academică în economie și administrație, dar sunt preocupați de dinamica accelerată a domeniului?
Le-aș spune celor care vor o carieră academică în Administrarea Afacerilor că, deși domeniul se schimbă rapid și poate părea uneori copleșitor, tocmai schimbarea aduce cele mai mari oportunități. Azi, nu mai contează stabilitatea, ci capacitatea de a te adapta și de a învăța mereu. Rolul profesorului sau cercetătorului este să dea sens acestor transformări și să le transforme în cunoaștere utilă. Sfatul meu ar fi să nu încerce doar să țină pasul cu tot ce e nou, ci să înțeleagă schimbarea și să o folosească pentru a inova. Curiozitatea, deschiderea și curajul de a crea fac diferența într-o carieră academică autentică.
„Stimată doamnă conferenţiar universitar dr. Ruxandra Bejinaru, vă mulţumim pentru colaborarea în calitate de responsabil de domeniu cu echipa COACH USV, sunteţi pentru discipolii Dvs. un exemplu de profesionalism, tact, răbdare, un model de cercetător interesat de aplicarea celor mai noi metode, filtrate prin experienţă şi prin gândirea personală”.
Profesor univ. dr. Elena-Brânduşa Steiciuc, Director COACH USV
Drd. Oana-Andreea Grosu, consilier pe probleme de psihologie
Lector dr. Sergiu Raiu, consilier pe probleme de sociologie
