Deputatul PD-L de Suceava Sanda-Maria Ardeleanu consideră expulzarea romilor români din Franța drept „un exemplu nefericit”, dat de o țară membră a Uniunii Europene în care funcționează „cea mai perfecționată democrație”. Parlamentarul a declarat că, în opinia ei, în problema romilor „toată lumea are dreptate”.
„Este foarte adevărat că România a făcut și face în continuare eforturi pentru integrarea socială, culturală, economică a acestei importante etnii. Preocupările românilor în acest sens au ajuns chiar la nivel de investigație științifică a fenomenelor desprinse din realitatea etniei rome (nu vorbesc de numele mari precum academicianul Marius Sala, care au adus la cunoștința noastră aspecte de ordin lingvistic și nu numai, mă refer și la tineri cercetători, cu lucrări de masterat sau doctorat care îmbrățișează generos aceasta problematică, în dorința de a “descoperi” secretele acestor populații). Apoi, ca stat membru al UE, poziția României este clară și deloc singulară: romii trăiesc în Europa, sunt ai Europei, iar problemele pe care le generează trebuie rezolvate la o masa comună. Franța, pe de altă parte, a avut un moment de slăbiciune, după părerea mea, în tratarea acestei probleme. E un moment pe care îl înțeleg, cunoscând foarte bine realitățile din spațiul Hexagonului. Îl înțeleg, nu înseamnă neapărat că îl aprob. S-au adunat, probabil, prea multe evenimente în care imigrația din această țară e implicată, de aceea a fost nevoie de un exemplu, e adevărat, nefericit. Franța rămâne țara celei mai perfecționate democrații, țara drepturilor omului nu numai la nivel teoretic, țara cea mai deschisă lumii întregi”, arată Sanda Maria Ardeleanu, într-un comunicat de presă.
Franța a trimis, joi, în România 283 de romi, acțiune care a generat un val de revoltă în presa internațională. Cele două țări au avut discuții pe această temă vreme de două zile, la finalul cărora oficialii de la București au promis că vor depune mai multe eforturi pentru a îmbunătăți condițiile de trai ale romilor din România.