Măsuri de siguranță

Deputatul Ioan Balan cere ca la trecerile de nivel cu calea ferată să fie montate bariere automate

Deputatul PNL de Suceava Ioan Balan
Deputatul PNL de Suceava Ioan Balan

Deputatul PNL de Suceava Ioan Balan s-a adresat ministrului Transporturilor, Lucian Bode, căruia i-a solicitat să ia în calcul modernizarea cât mai rapidă a trecerilor de nivel cu calea ferată. Parlamentarul sucevean și-a motivat această cerere prin creșterea tot mai mare a numărului accidentelor rutiere, unele dintre ele soldate cu morți și răniți.
”În calitate de deputat, am interpelat constant guvernele anterioare și am solicitat ca toate trecerile la nivel cu calea ferată să beneficieze de investiții, respectiv reabilitarea covorului asfaltic, creșterea vizibilității și instalarea de bariere automate. Încă din anul 2018, ministrul PSD al Transporturilor de la acea vreme se angaja să modernizeze 88 de treceri la nivel cu calea ferată în județul Suceava, angajament care nu a fost dus la îndeplinire”, a arătat Ioan Balan.
Deputatul liberal a amintit că în această perioadă se stabilesc prioritățile investiționale ce vor fi incluse în bugetul de stat pentru anul 2021, ocazie cu care l-a întrebat pe Lucian Bode dacă la capitolul investiții va fi prinsă și modernizarea tuturor trecerilor la nivel cu calea ferată din județul Suceava. În plus, Ioan Balan vrea să știe care sunt costurile medii ale modernizării unei treceri la nivel cu calea ferată și care ar fi efortul bugetar total al modernizării tuturor trecerilor din județul Suceava.
”În ce măsură asemenea investiții ar putea să fie preluate de către autoritățile administrației publice locale/județene și realizate cu fonduri europene nerambursabile?”, este ultima întrebare la care Ioan Balan așteaptă un răspuns de la ministrul Transporturilor.

Recomandări

Ioan Balan: „Reformele nu ni le impune nici Uniunea Europeană, nici altcineva, ci ni le cer românii care s-au săturat de ritmul lent în care se modernizează România”

Ioan Balan îi solicită ministrului agriculturii măsuri ferme pentru stabilizarea prețurilor la îngrășămintele chimice utilizate în agricultură

Ioan Balan vrea să afle de la ministrul Mediului câte proiecte de împădurire s-au implementat în județul Suceava pe fonduri europene

Șoferul mașinii lovite de tren a evitat moartea la mai puțin de un metru. Accidentul s-a produs la o trecere cu vizibilitate bună