Plenul Camerei a eliminat, miercuri, la solicitarea lui Cristian Boureanu, prevederile din noua Lege a ANI prin care comisiile de cercetare pot dispune „sechestrarea” bunurilor, depozitelor și certificatelor bancare ale persoanei a cărei avere este supusă controlului Agenției.
Deputatul PDL Cristian Boureanu a contesat existența comisiei de pe lângă Curtea de Apel care potrivit raportului Comisiei Juridice „poate pune sechestru asigurator prin care să împiedice înstrăinarea bunurilor”.
„Deci eu înțeleg că înainte ca instanța de judecată să se pronunțe că sunt vinovat, deși se prezumă caracterul licit al dobândirii bunurilor, o comisie poate să-mi pună sechestru după care mă ține doi ani cât ține procesul să nu pot să-mi folosesc averea și după doi ani îmi spune «aveți dreptate, averea dumneavoastră este corect dobândită, dar timp de doi nu ați putut să faceți nimic cu un apartament, o casă, nu ați putut să luați un credit, n-ați putut să aveți o garanție». Noi spunem că am făcut această lege tocmai pentru că se prezumă caracterul licit al bunurilor dobândite, ori prin aceasta o comisie, se pune un caracter ilicit al bunurilor dobândite”, a spus Boureanu.
El a spus că lui i se pare „o chestie de o gravitate deosebită”, cu tot respectul pentru colegii deputați, pentru ministrul Justiției și pentru toți cei care au lucrat la proiect.
La rândul său, ministrul Justiției, Cătălin Predoiu a precizat că această comisie de pe lângă Curtea de Apel e compusă din magistrați, menționând că „sechestrul este provizoriu” și nu operează măsura confiscării tocmai pentru că averea este prezumată licit.
„El este instituit în perspectiva în care rezultatul verificărilor demonstrează că acea parte din patrimoniu este dobândit ilicit. Dacă un astfel de rezultat ar urma după verificări, atunci practic toată ancheta, toată verificarea ar fi lipsită de orice măsură de efect. Sechestrul nu este instituit automat, ci în urma unor verificări pe care Comisia, respectiv instanța le face și numai pe baza verificărilor documentelor existente la dosar se formează convingerea că există temeiuri pentru instituirea sechestrului. Nu e vorba să ți-l dea cineva pentru că nu ți-l ia nimeni, este o măsură juridică, bunul rămâne în posesia persoanei care îl are în proprietate. cred că se induce aici o confuzie. Prin urmare poziția Guvernului este menținerea textului”, a spus Predoiu.
În replică, Boureanu a spus deranjat că el este acționara fost verificat șase luni de ANI, menționând că dacă nu ar fi putut să-și folosească averea toate firmele sale ar fi fost în faliment.
Deputații juriști au decis, miercuri, să introducă în noua Lege a ANI înființarea unor comisii de cercetare pe lângă Curțiile de Apel, aceste comisii urmând să primească sesizările de la inspectorii de integritate și să verifice raportele acestora cu privire la persoanele cercetate.
Deputatul Cristian Boureanu a solicitat eliminarea aliniatelor 2, 3 și 4 al articolului 10 indice 3, articol nou introdus, miercuri, de Comisia Juridică, după articolul 10 al Legii 115/1996 pentru declararea controlului averilor demnitarilor, magistraților, a unor persoane cu funcții de conducere și de control.
Primul aliniat stipula: „Comisia de cercetare poate dispune măsuri asiguratorii prin care să împiedice înstrăinarea bunurilor ce aparțin persoanei a cărei avere este supusă controlului, precum și a celor aparținând persoanelor prevăzute la articolul 4 din prezenta lege, dacă din probele administrate rezultă că aceste măsuri sunt necesare”.
Aliniatul 3 prevedea că „măsura de indisponibilizare poate fi totală sau parțială și poate fi luată și în cazul depozitelor și certificatelor bancare”, iar aliniatul 4 prevedea că măsurile prevăzute la aliniatul 2 încetează la data rămânerii definitive a ordonanței de clasare”.
Comisia Juridică a adoptat, miercuri, un raport favorabil prin care a modificat proiectul de lege al Guvernului privind Legea ANI, într-o ședință de cinci ore și jumătate.