Deputata AUR de Suceava Veronica Grosu vrea ca actualul Guvern să vină în sprijinul românilor pe piața transporturilor din Uniunea Europeană. Într-o interpelare transmisă premierului Ilie Bolojan, Veronica Grosu arată că datele oficiale arată că transportul rutier de mărfuri generează aproximativ 5% din PIB-ul României, fiind principalul contribuitor la exportul de servicii al țării, cu 22 de miliarde de euro în ultimii patru ani.
„Sunt 36.000 de firme active în transporturi, cu aproximativ 250.000 de șoferi profesioniști. Performanța transportatorilor români a fost taxată de organismele UE cu o măsură drastică, și anume întoarcerea acasă a camioanelor o dată la 8 săptămâni, dar și cu alte măsuri făcute să crească costurile unui transport. Aplicarea acestei măsuri conduce la o scădere cu 4,5 miliarde de euro a veniturilor din transportul internațional de marfă”, a arătat Veronica Grosu.
Ea a adăugat că și Curtea de Justiție a Uniunii Europene a anulat obligația din Pachetul de Mobilitate ca vehiculele să se întoarcă la fiecare opt săptămâni la centrul operațional al companiei. Deputata AUR de Suceava a precizat că această prevedere este una dintre cele mai criticate de către transportatorii români, mai ales pentru că Uniunea Europeană este definită ca o piață unde circulă liber mărfurile, serviciile și persoanele.
„Acum, o altă problemă din trecut pare a fi readusă în prim-plan de așa-zisa reformă fiscală, sub sloganul <primii sacrificați vor fi cetățenii’>. Se dorește reîncadrarea diurnelor cu privire la delegarea șoferilor care fac curse externe, iar diurnele urmează a fi încadrate ca drepturi salariale și impozitate de drept cu una dintre cele mai mari taxe pe muncă din UE, cea din România. Clauza de mobilitate spune că șoferii nu sunt detașați datorită faptului că nu poți stabili fix locul unde ar fi detașați, ei fiind încadrați în drept cu muncă mobilă”, a precizat Grosu.
Ea a mai spus că multe companii nu se pot conforma prin formularul A1 care stabilește la nivel de UE domiciliul fiscal al angajatului, deși prin declarația 112 se certifică plata taxelor și impozitelor pentru fiecare angajat român.
În final, Veronica Grosu i-a solicitat premierului Ilie Bolojan să precizeze cine se luptă pentru români și companiile românești pe piața UE, precum și data la care vor fi eliminate neregularitățile care dezavantajează românii în aplicarea principiului liberei circulații a mărfurilor în spațiul UE.




