O delegație formată din 30 de cetățeni polonezi din localitatea Wiliszew vizitează, în perioada 2 – 10 aprilie, orașul Siret. Proiectul, finanțat cu 3.300 de euro de Direcția Generală Educație și Cultură din cadrul Comisiei Europene, a fost inițiat de Primăria Siret.
Delegația poloneză este una foarte eterogenă, incluzând angajați ai primăriei din localitatea Wiliszew, dar și simpli cetățeni, de la elevi în vârstă de 14 ani, până la pensionari, cel mai vârstnic oaspete având 73 de ani. După cum ne-a spus Viorel Haiura, consilierul primarului din Siret, „polonezii și-au manifestat dorința de a petrece Paștele în orașul nostru. În cadrul vizitei, vor fi incluse o serie de activități care vor urmări prezentarea orașului, a tradiției locale și a monumentelor din zonă. Oaspeților polonezi li s-a oferit posibilitatea să asiste la slujba ortodoxă de Înviere. În zilele de Paști au fost organizate întâlniri cu comunitatea locală și, în primul rând, cu minoritatea poloneză din Siret. Vor fi vizitate mănăstirile Putna, Sucevița și Voroneț. Nu în ultimul rând, va fi vizitată Basilica Minor din Cacica”.
Programul ce se va încheia sâmbătă, 10 aprilie, va cuprinde și câteva acțiuni de informare, în care va fi prezentată istoria orașului Siret. În cadrul acestor acțiuni vor fi vizitate bisericile medievale din Siret și alte monumente din oraș. Celor 30 de polonezi li se vor prezenta și valorile culturale ale Siretului.