Parlamentul a adoptat, marți, cu unanimitate de voturi, o Declarație privind situația cetățenilor români de etnie romă în proces de expulzare sau repatriere din Franța și din alte state europene, prin care se califică aceste acțiuni drept o încălcare gravă a drepturilor și libertăților cetățenești.
Potrivit textului declarației, Parlamentul „a luat act cu îngrijorare” de acțiunile recente ale autorităților din Franța și din alte state europene îndreptate împotriva unor grupuri de cetățeni de etnie romă din România, concretizate în expulzarea sau repatrierea și colectarea de date biometrice ale acestora în cadrul unor acțiuni discriminatorii susținute prin discurs instituțional.
În documentul adoptat de senatori și deputați se menționează că acțiunile de expulzare sau de repatriere îndreptare împotriva etnicilor roma contravin flagrant prevederilor tratatelor și directivelor Uniunii Europene, Cartei Drepturilor Fundamantale a UE, Convenției Europene a Drepturilor Omului.
În declarație se evidențiază obligativitatea respectării de către toate statele membre ale UE a prevederilor Directivei 2004/38 a Parlamentului Europen și Consiliului din data de 29 aprilie 2004 privind dreptul la liberă circulație și ședere pe teritoriul statelor membre pentru cetățenii Uniunii și membrii familiilor acestora și Directivei Consiliului 2000/43, de punere în aplicare a principiului egalității de tratament între persoane, fără deosebire de rasă sau de origine etnică din 29 iunie 2000.
Parlamentul apreciază că apariția unei situații de criză de genul celei actuale impune o reacție imediată la nivel înalt din partea autorităților române pentru identificarea de soluții rapide care să împiedice agravarea situației cetățenilor români aflați în străinătate, precum și un impact negativ pe relația României cu alte state ale Uniunii Europene
Parlamentul României reamintește că Uniunea Europeană reprezintă o comunitate de state și cetățeni bazată pe înalte valori democratice, precum toleranța și dreptul la diferență, respectarea spiritului multiculturalității, plurietniei și libertății religioase, libertatea de a alege locul de reședință, nediscriminarea inclusiv pe criteriile de ordin etnic.
Senatorii și deputații salută poziția principială, de condamnare a campaniilor de repatriere sau expulzare a unor grupuri de etnici roma adoptată de Parlamentul European și poziția Comisiei Europene, prin comisarul european pentru justiție și cea a președintelui Adunării Parlamentare a Consiliului Europei.
Proiectul de declarație a fost propus plenului Parlamentului de comisiile pentru politică externă ale Senatului și Camerei Deputaților și a fost prezentat în plen de președintele Comisiei pentru politică externă, senatorul PSD Titus Corlățean.