Declararea de date false pentru obținerea ajutoarelor sociale va constitui infracțiune – proiect



Declararea unui număr mai mare de membri de familie sau a unor venituri mai mici decât cele reale în scopul obținerii de ajutoare sociale va constitui infracțiune și va fi pedepsită potrivit dispozițiilor Codului penal, potrivit unui proiect de modificare a Legii 416/2001, obținut de MEDIAFAX.
Guvernul a pregătit un proiect de act normativ pentru modificarea Legii 416/2001 privind venitul minim garantat, care prevede că declararea unui număr mai mare de membri de familie sau declararea unor venituri mai mici decât cele realeîn scopul de a obține foloase materiale necuvenite constituie infracțiune și se pedepsește potrivit dispozițiilor Codului penal.
Legea 416/2001 stabilește că persoanele apte de muncă pentru care se acordă ajutorul social au obligația să dovedească cu acte, din trei în trei luni, că îndeplinesc condițiile care îi permit acordarea acestui drept, în caz contrar fiind suspendată plata ajutorului social.
Proiectul de modificare a legii prevede o amânare privind suspendarea plății ajutorului social în cazul în care nu se respectă obligația privind depunerea documentelor doveditoare, din trei în trei luni.
Astfel, documentul stabilește că neîndeplinirea acestor obligații atrage mai întâi diminuarea cuantumului ajutorului social cu 50 la sută pe o perioada de cel mult trei luni, începând cu luna următoare celei în care s-a constatat neîndeplinirea obligațiilor, și doar în situația în care după expirarea celor trei luni nu sunt îndeplinite obligațiile plata ajutorului social se suspendă.
Actul normativ în vigoare prevede că pentru sumele acordate ca ajutor social, una dintre persoanele majore apte de muncă din familia beneficiară are obligația de a presta lunar, la solicitarea primarului, acțiuni sau lucrări de interes local, fără a se putea depăși regimul normal de lucru și cu respectarea normelor de securitate și igienă a muncii.
În proiectul de modificare a legii se arată că neîndeplinirea acestor obligații atrage diminuarea cuantumului ajutorului social cu 50 la sută pentru luna în care obligația nu a fost îndeplinită, iar dacă obligațiile prevăzute nu sunt îndeplinite pe o perioadă de cel mult trei luni, plata ajutorului social se suspendă.
Dispozițiile primarului privind modificarea cuantumului ajutorului social, diminuarea acestuia, precum și suspendarea plății, ca urmare a constatării neîndeplinirii obligațiilor, se comunică agenției teritoriale de prestații sociale până în data de cinci a lunii următoare.
În baza acestor dispoziții, directorul coordonator al agenției teritoriale emite decizia de modificare a cuantumului ajutorului social, diminuarea acestuia, precum și de suspendare a plății ajutorului social, decizia trebuind să fie comunicată titularului în termen de cel mult 30 de zile de la data emiterii.
De asemenea, dacă se constată că dreptul la ajutorul social a fost stabilit pe baza unor date eronate privind componența familiei sau veniturile realizate ori dacă pe parcursul acordării au intervenit modificări ale acestora, primarul va emite dispoziție de suspendare a plății, pe care o transmite directorului coordonator al agenției teritoriale pentru emiterea deciziei de suspendarea plății și verificarea cauzelor care au generat această situație.
Recuperarea sumelor plătite necuvenit cu titlu de ajutor social se va face de către agenția teritorială prin decizie a directorului coordonator. Decizia va fi comunicată debitorului în termen de 15 zile.
Proiectul de modificare a legii mai prevede că persoana singură care primește ajutor social, precum și persoanele care fac parte din familiile beneficiare de ajutor social au dreptul să primească asigurarea socială de sănătate fără plata contribuției.
„Contribuția de asigurări sociale pentru persoanele singure sau persoanele care fac parte din familiile beneficiare de ajutor social se plătește de către agențiile teritoriale și se stabilește prin aplicarea cotei prevăzute de lege asupra cuantumului ajutorului social. Agențiile teritoriale au obligația, lunar, să vireze caselor de asigurări de sănătate teritoriale contribuția individuală de asigurări sociale de sănătate și să transmită tabelul nominal privind persoanele beneficiare”, se arată în documentul obținut de MEDIAFAX.
Proiectul mai stabilește că fondurile necesare pentru plata ajutorului social, precum și pentru plata contribuției de asigurări sociale de sănătate vor fi suportate din bugetul de stat alocat cu această destinație Ministerului Muncii Familiei și Protecției Sociale (MMFPS), și nu din bugetele locale, din sume defalcate din unele venituri ale bugetului de stat, așa cum prevede legea în vigoare.
Întrucât Direcțiile de muncă și solidaritate socială județene au fost desființate, respectarea prevederilor legale va fi verificată de către MMFPS, prin Inspecția Muncii, iar Agenția Națională pentru Prestații Sociale va monitoriza aplicarea acestora și va transmite ministerului, lunar, raportul statistic privind numărul titularilor de ajutor social și plățile efectuate.
Proiectul de lege ar trebui să intre în vigoare la 1 ianuarie 2011. În termen de 90 zile de la publicarea legii în Monitorul Oficial, Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale, împreună cu Ministerul Administrației și Internelor, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Ministerul Finanțelor Publice și Ministerul Sănătății, va supune aprobării Guvernului, prin hotărâre, modificarea corespunzătoare a Normelor metodologice de aplicare a Legii 416/2001 privind venitul minim garantat.
Documentul mai prevede că până la data intrării în vigoare a modificărilor, Agenția Națională pentru Prestații Sociale este obligată să modifice sistemul informatic integrat pentru administrarea prestațiilor sociale.