Decizia CC în cazul Nicolai, publicată în MO



Decizia Curții Constituționale în cazul Norica Nicolai – care explică faptul că președintele poate respinge doar o dată, motivat, propunerea premierului de numire a unui ministru – a fost publicată, ieri, în Monitorul Oficial.
Curtea Constituțională (CC) și-a publicat, în urmă cu o săptămână, motivarea deciziei în cauza Norica Nicolai, arătând că limitarea la o singură respingere a propunerii de ministru se justifică prin faptul că răspunderea pentru o altă nominalizare revine în exclusivitate premierului.
„În consecință, Curtea urmează să constate că în aplicarea articolului 85, alineatul 2, din Constituție, președintele, neavând drept de veto, poate să ceară primului-ministru o singură dată, motivat, să facă o nouă propunere de numire a altei persoane în funcția de ministru”, se arată în decizia Curții Constituționale din 7 februarie, publicată pe site-ul instituției.