Un bărbat din comuna Ciprian Porumbescu a ajuns de pe motoscuter în stare gravă la spital, din cauza unui șofer neatent în trafic.
Accidentul, informează poliția, s-a petrecut joi, în jurul orei 10:30, la intersecția DN 17 cu DN 2E, în interiorul comunei Păltinoasa.
Dan C., în vârstă de 24 de ani, din orașul Gura Humorului, se afla la volanul unui autoturism și la un moment dat s-a încadrat pe banda de preselecție cu intenția de a efectua virajul către stânga, pe DN 2E. Șoferul nu s-a asigurat corespunzător și a efectuat manevra de schimbare a direcției de mers, izbind în plin un motoscuter, pe care se afla Ion C., în vârstă de 35 de ani, din comuna Ciprian Porumbescu. Acesta din urmă, se arată într-un comunicat al Inspectoratului de Poliție Județean Suceava, a suferit leziuni grave, fiind transportat la Spitalul Județean.
Tot joi, de data aceasta în jurul orei 19:30, pe DJ 208I, în afara orașului Dolhasca, o tânără în vârstă de 19 ani, din localitate, a dat cu mașina peste un motoscuter care circula pe aceeași bandă de mers, din sens opus.
În urma impactului, doi tineri de pe motoscuter, Fănel S. (35 de ani), localnic, și Gheorghe R. (27 de ani), din comuna botoșăneană Tudora, au fost răniți ușor.