DE OVĂZ BISCUIȚI

Am lucrat în 2002-2003 la Chișinău și treceam în fiece dimineață pe lângă o firmă (acum cu litere latine) ce niciodată n-am izbutit s-o citesc până la capăt din mersul troleibuzului. Doar per-pedes, în tihnă, am deslușit-o, cu destule strădanii: GHIPROPLODOOVȘCIPROM. Era vorba despre „Institutul de stat pentru proiectarea întreprinderilor din industria prelucrării fructelor și legumelor”. Canoanele limbii ruse îngăduie astfel de constipate prescurtări aglutinate; limbile latine, le evită (cum ar suna, la noi, TULFABCONSERV – adică, Fabrica de conserve din Tulcea – ori BÂRSTACERCPRODSOIA – „Stațiunea de cercetări pentru producția de soia Bârlad”?) Destinul basarabenilor i-a cufundat cu de-a sila într-o altă realitate lingvistică și-i de înțeles influența rusei dominatoare, înzestrată cu autoritatea „limbii de stat”, asupra bietei române (poreclită „moldovenească”) exilată la cuhne. Mai greu de înțeles rămâne faptul că eliberarea politică de sub tutela Moscovei n-a determinat și scuturarea excrescențelor străine de pe hlamida „limbii vechilor cazanii”. În magazinele din Iași se găsesc felurite produse importate de la Chișinău. Etichetele trădează că vorba ”moldovenească” este precedată de gândire în limba rusă. „De ovăz biscuți”, scrie pe o etichetă. Alta: „De ciuperci marinadă” (cu d în loc de t). Topica rusei așază adjectivul înaintea substantivului: Krasnaia Ploșceadi. Așa a ajuns ovăzul înaintea biscuiților! Dar câte astfel de exemple s-ar putea recolta după o simplă răsfoire a presei basarabene! (O amică mi-a relatat că a asistat, peste Prut, în 2007, la un doctorat în engleză susținut… în limba rusă!) Bun, frații noștri au stat sub stăpânire rusească, au fost supuși unui program sever de desnaționalizare, Basarabia s-a potopit cu cohorte de „colonizatori” sovietici, vorbitorii de română au populat „Siberii de gheață”, în școală se învăța în primul rând rusa, „Pravda” și „Izvestia” erau ziarele de căpătâi… Dacă nu până la capăt scuzabilă în veacul XXI, persistența elementelor ruse în vocabular, topică, flexiune chiar, se cuvine privită cu înțeleaptă îngăduință. Încet, încet, limba „moldovenească” o să-și scuture horbota impusă cândva, asta datorită mai ales recepționării programelor radio și TV în Basarabia. (Că presa scrisă din România nu prea trece Prutul…) Românașii noștri însă, din eterna și fascinanta Românie, n-au stat un ceas sub anglo-americani, nu li s-a îndesat pe gât engleza cu făcălețul, nu și-au botezat pruncii în biserici anglicane, și, cei mai mulți, nici nu știu citi ori vorbi în limba lui Shakespeare – dar se dau în vânt după americanisme importate vrac și privite ca semn al deschiderii intelectuale către „valorile vestului”. Unele preluări chiar sunt de înțeles. Decât să spunem „la sfârșit de săptămână” (8 silabe), e mai comod să apelezi la sintagma planetară week-end (2 silabe – timpul e bani!) Chiar și OK-ul aprobativ ar avea oarece temei de implementare, fiindcă exprimă mai mult decât un simplu DA. Sigur, pare hilar când îl rotunjește, la TV, câte-o babă din Pocreaca, dar, oricum, merită statut de import scuzabil. Mai departe începe comèdia: fie pentru a-și da importanță și a părea mai culți decât îs, fie din simplu snobism conjunctural, dacă nu chiar din prostie pură, compatrioți de-ai noștri condamnă la dispariție nevinovate cuvințele neaoșe, înlocuindu-le cu englezisme având exact aceeași încărcătură de sens. Cum se spune în fotbal, „post pe post”. Nici un caftangiu de pe la ONG-uri nu-ți va vorbi decât despre cutare target, deși îi stă la dispoziție strămoșescul substantiv țintă. Cu ce-o fi mai breaz targetul decât ținta? Cu nimic. Moft și moftangii! Prin cele cancelarii auzi nu numai despre brand, ci și despre rebrănduire, culmea derivării mioritice! N-avem spațiu pentru a inventaria barem parte a importurilor inutile și păguboase; o vom face cu alt prilej. Când vom vorbi și despre noile hiperurbanisme (într-un magazin alimentar, o doamnă întreba „ce alcoolemie are vinul ăsta?”) și despre stupizeniile încuibate temeinic în limbă, de tipul „îmi desfășor activitatea”. OK?