La Casa Județeană de Pensii Suceava sunt înregistrate, până în momentul de față, 6.381 de cereri pentru biletele de tratament destinate pensionarilor. Directorul acestei instituții, Camelia Chitul, a precizat că după prima serie, din luna februarie a.c., 71 de pensionari suceveni au obținut aceste bilete de tratament. Ea a arătat că următoarele bilete de tratament vor fi acordate în perioada 12 – 15 martie, fiind disponibile 56 de bilete.
„Se știe că începând de anul acesta biletele de tratament acordate pensionarilor și asiguraților sistemului public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale se acordă după noi criterii, stabilite prin decizia Casei Naționale de Pensii. În acest context este important să precizăm că cei care vor să obțină un bilet de tratament depun la sediul Casei Județene de Pensii formularul tip, însoțit de un cupon de pensii și o copie a buletinului de identitate”, a spus Camelia Chitul.
Ea a adăugat că datele înscrise în formularul tip sunt transmise Casei Naționale de Pensii, care stabilește punctajul acordat fiecărui solicitant, raportat la noile criterii. Apoi, Casa Județeană de Pensii Suceava primește lista nominală a persoanelor beneficiare de bilete de tratament, care va fi afișată la sediul acestei instituții. Camelia Chitul a spus că numai după aprobare, persoanele care beneficiază de bilete de tratament trebuie să se prezinte la Casa Județeană de Pensii Suceava, cu trimiterea de la medicul de familie, în dublu exemplar. Directorul Casei Județene de Pensii Suceava a mai declarat că, în cazul în care persoana care întrunește un punctaj ce îi permite să beneficieze de un bilet de tratament va refuza biletul acordat, nu va mai beneficia de acordarea altui bilet în anul respectiv.
Cererile pentru bilete de tratament se completează numai pe formularul special comunicat de Casa Națională de Pensii și pot fi transmise prin poștă, la adresa Suceava, str. Ilie Ilașcu fn, la numărul de fax 0230-210740, pe e-mail-ul Casei de Pensii Suceava, bilete@cjpsv.ro, sau se pot depune la sediul acestei instituții.
Casa de Pensii
De mâine se eliberează o nouă serie de bilete de tratament
