De la Postul Mare la Săptămâna Mare

Postul Sfintelor Paști care ne pregătește pentru sărbătoarea Învierii Domnului are 7 săptămâni: primele 6 alcătuiesc Postul Mare, iar a 7-a este Săptămâna Mare. Până acum am parcurs cele 40 de zile ale Postului Mare, care se încheie astăzi, dar postirea noastră continuă intensificându-se și în Săptămâna Mare, pentru care ne-am pregătit în cele 6 săptămâni de post de până acum.
Trecerea de la Postul Mare la Săptămâna Mare se face prin două zile legate între ele ca semnificație liturgică și duhovnicească: Sâmbăta lui Lazăr și Duminica Floriilor. Aceste zile fac parte din Postul Sfintelor Paști, ceea ce înseamnă că postirea noastră nu încetează chiar dacă avem dezlegare la pește de Florii.
Săptămâna Mare începe liturgic duminică seara cu Vecernia din Sfânta și Marea Luni și se încheie în Sâmbăta Mare cu Sfânta Liturghie a Sfântului Vasile cel Mare unită cu Vecernia. În această Săptămână Mare și Sfântă noi creștinii ortodocși suntem alături de Hristos în Sfintele și Mântuitoarele Sale Pătimiri participând zilnic la sfintele slujbe ce se săvâșesc în biserică.
Cel mai bine ilustrează importanța duhovnicească a acestor zile de la finalul Postului Sfintelor Paști textele liturgice cuprinse în cartea de cult Triod. Ele fac o strălucită sinteză dogmatică a învățăturii de credință ortodoxe exprimată liturgic. Spre exemplu, unul dintre troparele de la cea mai cunoscută Denie de către credincioși, cea a Prohodului Domnului, ce se oficiază Vineri seara în Săptămâna Mare și este Utrenia din Sfânta și Marea Sâmbătă, zice: „Când Te-ai pogorât la moarte, Cel ce ești viața cea fără de moarte, atunci iadul l-ai omorât cu strălucirea Dumnezeirii; și când ai înviat pe cei morți din cele de dedesubt, toate puterile cerești au strigat: Dătătorule de viață, Hristoase, Dumnezeul nostru, slavă Ție!”
Rămânând tot la Denia din Sfânta și Marea Sâmbătă sau a Prohodului Domnului la Sinaxar, imnografii Triodului exprimă sintetic importanța Săptămânii Mari în continuarea Postului Mare și piscul acesteia, Sâmbăta Mare: „Cele patruzeci de zile ale Postului Mare întrec pe celelalte zile; iar săptămâna mare este cea mai importantă; și iarăși săptămâna mare culminează cu Sfânta și Marea zi de Sâmbătă”.
Trecerea de la Postul Mare la Săptămâna Mare este exprimată liturgic încă de la începutul Vecerniei din această seară când suntem anunțați de încheierea postului patruzecimilor și de apropierea Săptămânii Sfintelor Pătimiri ale Domnului: „Săvârșind aceste patruzeci de zile cele de suflet folositoare, cerem să vedem și Sfântă Săptămâna Pătimirilor Tale, Iubitorule de oameni, ca să preaslăvim în ea măririle Tale, și nespusă rânduiala Ta cea pentru noi, cu un cuget cântând: Doamne, slavă Ție!
Apoi Triodul face o legătură între Postul Mare, Sâmbăta lui Lazăr și Duminica Floriilor ce premerg Săptămâna Mare: „Săvârșind patruzeci de zile de suflet folositoare” suntem îndemnați de imnograful Andrei Tiflos (Orbul) să vestim „patriei” (Betania) și surorilor lui Lazăr: Marta și Maria, că „vine Hristos să învieze cu cuvântul pe fratele lor cel mort”, iar de această „minune mirându-se mulțimea iudeilor”, L-au primit „cu ramuri și stâlpări” în Ierusalim, iar pruncii lor L-au lăudat pe Cel pe Care-L „pizmuiesc părinții” lor spunând: „Bine este cuvântat Cel ce vine întru numele Domnului, Împăratul lui Israel”.
Troparul Sâmbetei și Duminicii Floriilor ne arată că aceste zile preced Sfintele Pătimiri ale Domnului, care prin învierea lui Lazăr ne încredințează de „învierea cea de obște”. Pentru aceasta și noi, asemeni pruncilor din Ierusalim „semnele biruinței purtând”, Mântuitorului nostru Iisus Hristos „biruitorul morții grăim: Osana, Celui dintru înălțime! Bine ești cuvântat, Cel ce vii întru numele Domnului”.
Legătura dintre Sâmbăta lui Lazăr, Duminica Floriilor și Sfintele Pătimiri ale Domnului din Săptămâna Mare este exprimată teologic de Luminânda Utreniei Sâmbetei Stâlpărilor: „Cu cuvântul Tău, Cuvinte al lui Dumnezeu, s-a ridicat acum Lazăr, iarăși venind la viață; și popoarele cu stâlpări Te cinstesc pe Tine, Puternice că va să pierzi iadul până în sfârșit cu moartea Ta”.
Domnul Hristos învie pe Lazăr și pentru acestea este primit triumfal în Ierusalim, însă adevăratul Său triumf este cel asupra morții și a iadului pe care-l dobândește prin moartea Sa pe Cruce, prin care Se pogoară cu sufletul în iad, locul durerii unde moartea îi ținea pe toți cei care au murit după căderea lui Adam. Lucru explicat teologic de Sinaxarul din Sfânta și Marea Sâmbătă: „Cuvântul lui Dumnezeu a stat cu trupul în mormânt, iar cu sufletul Lui curat și dumnezeiesc Se pogoară și în iad. Sufletul a fost despărțit prin moarte de trup și l-a dat în mâinile Tatălui… Sufletul Domnului n-a fost ținut în iad ca sufletele celorlalți sfinți. Cum putea, oare, să fie ținut, odată ce n-avea asupra Lui, ca ceilalți drepți, nimic din păcatul strămoșesc? (…) Domnul nostru Iisus Hristos a locuit trupește în mormânt și cu Dumnezeirea, care era strâns unită cu trupul. A fost împreună cu tâlharul în rai; a fost și în iad, după cum s-a spus, împreună cu sufletul Lui îndumnezeit. Într-un chip mai presus de fire Hristos Dumnezeu necuprins era cu Tatăl, împărățind împreună cu Duhul. (…) Dar deodată iadul se strânge și se cutremură, când simte puterea mai tare a Domnului; și după puțină vreme S-a sculat Hristos, piatra cea tare și din capul unghiului, și a scos pe cei ținuți din veac din iad”.
Icosul din Duminica Floriilor vorbește înainte de Săptămâna Mare, doar după învierea lui Lazăr, că Domnul Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, „a legat iadul și moartea a omorât-o și lumea a înviat-o”, arătând valoarea de prefigurare a învierii de obște a acestei minuni și anticipând Jertfa și Învierea Lui prin care neamul omenesc a fost izbăvit de sub puterea morții și a iadului.
Vecernia din Sfânta și Marea Luni face trecerea de la Duminica Floriilor la Săptămâna Mare, lucru subliniat de imnografia Triodului: „De la stâlpările de finic și de la acele ramuri, ca de la un dumnezeiesc praznic, trecând la altă serbare dumnezeiască, la cinstitele Pătimiri ale lui Hristos, la taina cea de mântuire, să alergăm credincioșii, și să-L vedem suferind Patimă de bunăvoie pentru noi”.
Săptămâna Mare este timpul liturgic când suntem alături de Hristos în Templul din Ierusalim când vorbește mulțimilor, la Cina cea de Taină, în Grădina Ghetsimanii, la interogatoriul lui Anna și la simulacrul de proces condus discreționar de Caiafa, în pretoriu înaintea lui Pilat, apoi pe drumul către Golgota, stăm plini de durere sub Crucea Lui mărturisind că și noi cu păcatele noastre Îl răstignim în inimile noastre, iar alături de Maica Sa Preasfântă, de femeile mironosițe , de ucenicul iubit Ioan, de Nicodim și Iosif din Arimateea Îl prohodim pe Mântuitorul nostru și mărturisim: „În mormânt, Viață, pus ai fost, Hristoase, și s-au spăimântat oștirile îngerești, plecăciunea Ta cea multă preaslăvind”.
(Pr. Ciprian Florin Apetrei , Ziarul Lumina)