De ce mergem noi la Biserică?
Dacă am face un sondaj printre cei aflați duminică la Sfânta Liturghie, cu întrebarea “De ce veniți la Biserică?”, ce răspunsuri am primi?
Am obține multe răspunsuri de genul “Așa se face”, “Așa trebuie” și “Așa e frumos”. Sunt acestea motive pentru a merge la Biserică? Evident, nu. Și să te plimbi în parc, într-o zi de toamnă, este frumos.
De ce mergem și de ce trebuie să mergem la Biserică?
Cu riscul de a deveni prea teologic sau idealist și deci în conflict cu realitatea, voi prezenta răspunsul meu la această întrebare fundamentală.
Pe scurt, mergem la Biserică pentru că, oameni fiind, ne întâlnim acolo cu Creatorul nostru, cu cel de la care avem viata si prin care putem avea o viată mai bună. Prin relația cu El, care pornește din Biserică, ne pregătim în această viață pentru viața de dincolo.
Acesta este răspunsul. Desigur, acceptarea lui este în sine un act de credință.
Mergem la Biserică pentru a ne întâlni cu Cel ce este pentru noi reperul fundamental în viată: Iisus Hristos. Tot omul are nevoie de repere sau principii solide în viată, de valori care să nu se schimbe de la o zi la alta. Toate valorile oamenilor sunt relative și pot fi puse în discuție. Valorile reprezentate de Hristos vin din afara sistemului omenesc, sunt dumnezeiești și sunt deci mai presus de măruntul cotidian al omului. Cine se întemeiază pe ele va avea stabilitate și siguranță în viață, și ajutor de la Dumnezeu.
Mulți tineri spun: De ce să vin la biserică, când pot sta și acasă să mă rog și să meditez la Dumnezeu? Sigur, te poți ruga și acasă, dar dacă nu vii la biserică, știi cărui dumnezeu te rogi? Îl cunoști pe dumnezeul căruia te rogi? Este Dumnezeul cel adevărat, despre care afli la biserică, sau este o închipuire a mintii tale, un dumnezeu amabil care îți cântă în strună în toate faptele tale?
Tot ce se face la biserică, toate slujbele, rugăciunile si cântările sunt menite a-l face cunoscut pe Dumnezeul cerurilor si al pământului. Numai în biserică îl putem cunoaște pe Dumnezeu. Mersul la Biserică, cel puțin la Sfânta Liturghie, este o reîntâlnire periodică cu El. Așa cum nu poți să stai departe de cineva care are importantă pentru tine, pentru viata ta, de o persoană iubită, de exemplu, așa nu poți sta departe nici de Cel din care simți că-ți vine viața.
În Sfânta Evanghelie, Iisus Hristos se prezintă pe sine ca fiind o stâncă. O stâncă pe care ne putem clădi viața, o stâncă pe care construim ceva care rezistă în fața vitregiilor vieții. Dacă ne construim viața și ne hrănim sufletul cu altceva, de pildă cu sistemul trecător de valori ale oamenilor, vom sfârși prin a ne simți goi pe dinăuntru, căci lucrurile despre care am crezut că pot da substanță vieții și-au pierdut gustul și azi nu mai sunt. Locul lor a fost luat de altă croială a pantalonilor sau a fustei, de un nou telefon mobil cu cameră foto de rezoluție mai mare și de un nou album de muzică. Sufletul omului nu se poate hrăni cu ceva care astăzi e sus iar mâine e la coșul de gunoi. El are nevoie de ceva mai profund, mai adânc si mai adevărat, iar așa ceva nu se găsește printre oameni, ci în afara sistemului lor, la Dumnezeu.
Cine își construiește viața pe Hristos și cultivă legătura cu El are un sens în viață. Știe de unde vine, știe ce are de făcut și știe unde merge. Contrar părerii celorlalți, el nu consideră că se privează pe sine de bucuriile vieții. Pur și simplu ceea ce îi încântă pe ceilalți nu are valoare pentru el. El își găsește plăcerea în alte lucruri, care sunt la fel de gustoase astăzi ca și acum o mie sau două mii de ani.
De ce să vină tinerii și tot omul la Biserică? Psalmistul spune: “Gustați și vedeți că bun este Dumnezeu”. Greu poți descrie în cuvinte ce gust are un fruct nou. De aceea, alături de psalmistul David, Biserica spune de două mii de ani “Veniți, gustați și vedeți ce bun este Dumnezeu”.
(Bogdan MATECIUC)
