În anul 2023, Organizația Mondială a Sănătății a declarat singurătatea o „amenințare globală pentru sănătate”, comparând efectele sale asupra mortalității cu fumatul a 15 țigări pe zi. Trăim în orașe cu milioane de oameni, avem mii de „prieteni” pe rețelele sociale și suntem la un singur click distanță de orice persoană de pe glob. Cu toate acestea, un sentiment profund de izolare pare să se propage ca o umbră peste societatea modernă. Paradoxul este frapant: nu am fost niciodată mai interconectați tehnologic, dar ne simțim mai deconectați uman ca oricând.
Pentru a înțelege această criză, trebuie mai întâi să definim termenii. Psihologia face o distincție clară între solitudine și singurătate. Solitudinea este o alegere conștientă și pozitivă; este timpul petrecut cu sinele pentru reflecție, creativitate și odihnă. Singurătatea, în schimb, este o stare dureroasă, un sentiment de separare și de lipsă a apartenenței, chiar și atunci când suntem înconjurați de oameni.
Singurătatea nu este doar o stare de spirit, ci un mecanism biologic de alarmă. Așa cum foamea ne avertizează că organismul are nevoie de nutrienți, singurătatea ne avertizează că „rezervorul” nostru de conexiune socială este periculos de scăzut. Din punct de vedere evolutiv, pentru strămoșii noștri, izolarea de trib însemna moarte sigură. Astăzi, deși putem supraviețui fizic singuri, creierul nostru continuă să proceseze izolarea socială ca pe o amenințare directă la adresa siguranței.
De ce nu ne salvează internetul de singurătate? Problema constă în calitatea conexiunii. Creierul uman a evoluat timp de milenii pentru a procesa indicii subtile: tonul vocii, microexpresiile faciale, contactul vizual și mirosul (feromonii). Acestea sunt elementele care eliberează oxitocina, supranumită „hormonul atașamentului”.
Interacțiunile prin ecrane sunt, de cele mai multe ori, „calorii goale” din punct de vedere social. Ele oferă iluzia prezenței fără beneficiile neurobiologice ale acesteia. Un „like” nu poate înlocui o strângere de mână, iar un mesaj scris nu are puterea de reglare emoțională a unei îmbrățișări. Mai mult, consumul pasiv de social media ne face să ne simțim mai singuri prin fenomenul de comparație: vedem „cele mai bune momente” ale altora și deducem eronat că viața noastră este ternă și izolată.
O altă cauză majoră a singurătății moderne este eroziunea comunităților locale. În trecut, structurile sociale (vecinătatea, biserica, cluburile de cartier) ofereau un sentiment implicit de apartenență. Astăzi, ne mutăm frecvent pentru job, locuim în blocuri unde nu ne cunoaștem vecinii și muncim din sufragerie. Această pierdere a „satului invizibil” a dus la ceea ce psihologii numesc „analfabetism relațional”. Ne-am obișnuit atât de mult să fim independenți, încât am uitat cum să inițiem o conversație banală sau cum să cerem ajutor fără să ne simțim o povară. Independența radicală a devenit o formă de autoizolare.
Combaterea singurătății nu se bazează pe acumularea unui număr impresionant de cunoștințe, ci pe efortul conștient de a cultiva câteva relații profunde și autentice. Experții în sănătate mintală subliniază că esența conexiunii umane nu stă în imaginea de perfecțiune pe care încercăm să o afișăm, ci în curajul de a fi vulnerabili. Atunci când ne dăm jos masca și admitem dificultățile prin care trecem, creăm o punte reală către ceilalți, transformând vulnerabilitatea în elementul care sudează prieteniile durabile.
Pentru a menține aceste legături, este esențial să instaurăm ritualuri de proximitate care să ofere constanță vieții noastre sociale. În loc să așteptăm ocazii festive sau evenimente majore, putem construi reziliență socială prin gesturi mărunte și repetitive, cum ar fi o cafea băută împreună în fiecare sâmbătă sau un scurt apel telefonic fixat într-o anumită zi. În acest context, regularitatea interacțiunii devine mult mai valoroasă decât durata efectivă a timpului petrecut împreună.
Extinderea orizontului social dincolo de zona de confort reprezintă un alt pilon important în reducerea sentimentului de alienare. Implicarea activă în grupuri de hobby, cursuri colective sau activități de voluntariat ne oferă oportunitatea de a interacționa cu persoane noi, facilitând ieșirea din bula personală. Aceste medii neutre și bazate pe interese comune funcționează ca un remediu împotriva izolării, forțându-ne să ne reconectăm cu comunitatea într-un mod natural și constructiv.
În cele din urmă, prioritizarea calității în detrimentul cantității este confirmată chiar și de cele mai longevive studii științifice despre fericire. Cercetările arată că beneficiile pentru sănătatea fizică și psihică nu provin dintr-o rețea vastă de contacte superficiale, ci din existența cel puțin a unei singure persoane pe care ne putem baza necondiționat în momentele de criză. Astfel, investiția emoțională în relații de încredere rămâne cel mai sigur indicator al unei vieți împlinite și protejate de efectele nocive ale singurătății.
Singurătatea nu este un defect de caracter și nici o sentință. Este un semnal că avem nevoie de ceilalți. Trebuie să avem curajul de a lăsa telefoanele deoparte și de a ne uita în ochii celui de lângă noi. Până la urmă, suntem ființe profund sociale, iar vindecarea noastră individuală și colectivă nu poate veni decât prin redescoperirea bucuriei simple de a fi împreună.
Psiholog Mihai Moisoiu
Tel. 0753 937 223
www.mihaimoisoiu.ro
E-mail: mmmoisoiu@gmail.com
