Îmi vine foarte greu să înțeleg de ce atunci când pe lume există sportivi și echipe cu adevărat fantastice, care fac spectacol de fiecare dată când apar, cum poate cineva, oricine, să țină cu ăilalți, de duzină, care nu au nimic de oferit decât eventual muncă, luptă, transpirație. De ce, adică, atunci când există Real Madrid, tu să ții cu Atletico? Ce ar avea ăștia de oferit în plus față de Real? Cum poate cineva să se declare fan de-al lui Higgins, când tot în sportul ăla cu bile prestează și Ronnie O’Sullivan? M-am tot gândit la chestiile astea pe întreaga durată a sfertului de finală dintre Real și Bayern, meciul retur, în care fanii jocului ăluia oribil, o tiki-taka în versiune nemțească, de fapt contra naturii, așteptau încă de dimineață să-i apuce miezul nopții sărbătorind. Sărbătorind, ce? Că doar o baftă chioară, chestie de centimetri, făcuse ca în tur să nu fie 1-3 sau chiar 1-4 (cu ratarea din final a lui CR7 și cu golul, eu zic perfect valabil, anulat la capul lui Ramos). Iar în timp ce Bayern ar fi reușit la Madrid ce nu știuse la Munchen, Real-ul ce trebuia să facă? Să admire cursele de mare rafinament ale lui Robben, încheiate cu șutul ăla cârjit? Să privească detenta și voleul lui Lewa? Să plângă după Alonso, ajuns nu doar la capătul carierei, ci și al răbdării, după ce, de vreo 3 ani, pasează la nemți cât n-a pasat în tot restul vieții în Spania? Să se dea cu capul de gazon la minunatul autogol al lui Sergio Ramos? Ăia care țineți cu toți împiedicații lumii, nu credeți că Ramos are voie să facă absolut ce vrea el, inclusiv să dea chiar 2 sau 3 autogoluri, dacă așa vrea el atunci, după ce a adus nu se mai știe câte trofee în Muzeul Bernabeu? Fiți atenți la ce scriu eu acum, aici: anul ăsta, trofeul cel mare (că ăla de acasă e deja luat, nu credeți?) va ajunge tot la Real în vitrină, cu contribuția majoră a lui Sergio Ramos. Alaltăieri și-a permis o ghidușie, știind foarte exact că e seara lui Ronaldo. Păi cum să fi făcut ăsta hat-trick-ul, dacă Sergio nu dădea autogolul? Știți de ce la Real lucrurile se desfășoară așa? Uite, d-aia!