Facilitate

Datorii de aproape un milion de euro, compensate de Primăria Suceava



Municipalitatea suceveană a reușit să „stingă” datorii de aproape un milion de euro, folosindu-se de prevederile Ordonanței de Guvern 17/2013, care permite compensarea între obligațiile restante ale primăriilor către furnizorii de servicii și cele ale acestora la bugetul statului.
„Cea mai mare sumă compensată este de 3,7 milioane de lei, arierate pe care le aveam către firma de salubrizare Rosal, încât, astăzi, datoria noastră către ei este de 1,2 milioane de lei”, a declarat primarul Sucevei, Ion Lungu, care a precizat că suma totală de care a beneficiat acum municipalitatea, prin intermediul acestei facilități, este de 4 milioane de lei.
Anul trecut, datorită prevederilor legale care permit stingerea datoriilor, Primăria Suceava a scăpat de arierate de aproape zece milioane de euro, majoritatea către societatea de termoficare a orașului.



Recomandări

Cei 15 milioane de euro alocați prin mecanismul RESTORE pentru refacerea infrastructurii afectate de inundații vor ajunge integral în județul Suceava

Cei 15 milioane de euro din programul RESTORE pentru refacerea infrastructurii afectate de inundații vor ajunge integral în județul Suceava
Cei 15 milioane de euro din programul RESTORE pentru refacerea infrastructurii afectate de inundații vor ajunge integral în județul Suceava

Ce s-a întâmplat cu miile de amenzi din pandemia de Covid-19, în valoare totală de peste 5 milioane de euro, aplicate de DSP Suceava

Proiecte de peste 90 de milioane de euro depuse pentru gestionarea durabilă a fondului forestier național – cele mai multe la Suceava