Dan Nica: Nu mai există autocare libere în România pentru închiriat în 22 noiembrie și 6 decembrie



Ministrul de Interne, Dan Nica, a afirmat vineri, la Craiova, că deține informații conform cărora nu mai există niciun autocar liber de închiriat în 22 noiembrie și 6 decembrie, apreciind că românii se pregătesc fie pentru turism la mănăstiri, fie „cineva s-a hotărât să organizeze turism electoral”.
Ministrul social-democrat participă, vineri, la Craiova, la conferința județeană a organizației PSD Dolj, unde a declarat că alegerile prezidențiale au o încărcătură politică „extrem de puternică”.
„Încărcătura politică este extrem de puternică, de aceea toată lumea se pregătește cu mare, mare intensitate pentru câștigarea acestor alegeri. Ministerul a luat măsuri cu totul speciale pentru acest eveniment”, a declarat Dan Nica.
Potrivit sursei citate, la scrutinul pentru Președinție au fost închiriate toate autocarele, nemaifiind disponibil niciun mijloc de transport în comun pentru data de 22 noiembrie și 6 decembrie, atunci când sunt programate să se desfășoare primul și al doilea tur al alegerilor prezidențiale.
„Dacă informația pe care eu o am este că nu mai există autocare libere în România pentru închiriat pe data de 22 noiembrie și 6 decembrie, înseamnă că are legătură cu faptul că românii s-au hotărât brusc să plece în excursii la mănăstire sau în alte locuri ale României, sau cineva s-a hotărât să organizeze vreo operațiune de turism electoral”, a declarat Nica.
Ministrul Administrației și Internelor spune că au fost luate o serie de măsuri speciale pentru organizarea alegerilor prezidențiale, el amintind instituirea secțiilor speciale care vor fi monitorizate cu camere video, precum și confecționarea unor ștampile de vot speciale.
„La alegerile europarlamentare am luat măsuri cu totul speciale, în sensul că am scos tot ce înseamnă forțe de ordine în stradă. Vă garantez că și aceste alegeri se vor desfășura într-un climat de curățenie și respectare a legii, mai mult și mai bine ca la alegerile europarlamentare”, a afirmat Dan Nica.
La Filarmonica „Oltenia” din Craiova se desfășoară conferința județeană a PSD Dolj, în cadrul căreia vor fi desemnați delegații care vor participa la congresul social-democraților din octombrie.
Participanții la conferința județeană a PSD Dolj urmează să adopte o rezoluție de susținere a candidaturii lui Mircea Geoană pentru funcția de președinte al României.