Campionul național de raliuri Dan Gârtofan a anunțat, joi, în cadrul unei conferințe de presă, că în primele etape ale acestui sezon intern va concura pe același model de mașină ca anul trecut, Subaru Impreza N12, pentru că noul automobil achiziționat special pentru 2008 nu este testat suficient.
„Am decis să luăm startul pe mașina de anul trecut, Subaru N12, chiar dacă am achiziționat deja modelul următor, N14. Din păcate nu am avut suficient timp să testăm noua mașină și ne este teamă de eventualele probleme tehnice. Așa că, probabil în primele două etape, vom concura tot pe mașina veche, până apucăm să o testăm pe cealaltă”, a declarat Dan Gârtofan, adăugând că va participa cu noua mașină la o sesiune de teste în Finalanda, în perioada 25-26 februarie.
Copilotul lui Gârtofan, Adrian Berghea, a precizat că „mașina nu este veche, ci doar modelul este același de anul trecut”. „Mașina cu care vom începe sezonul este una nouă, foarte bine pregătită pentru competiția din acest an”, a afirmat Berghea.
Întrebat care vor fi principalii săi adversari în acest sezon, Gârtofan a răspuns: „Nu vreau să nominalizez pe nimeni, toți piloții care iau startul ne sunt adversari. Eu cred că cel mai mare adversar sunt chiar eu. Dar dacă vom fi bine pregătiți fizic și mental, dacă vom avea liniște financiară, atunci nu cred că vor fi probleme”.
Echipajul Dan Gârtofan / Adrian Berghea a anunțat și încheierea unui parteneriat cu compania Prista Oil.
Dan Gârtofan, în vârstă de 39 de ani, a câștigat în carieră două titluri de campion național, ultimul în 2007, fiind singurul pilot român de raliuri care a urcat pe podium la sfârșitul tuturor celor 12 sezoane în care a luat startul.
Sezonul 2008 al Campionatului de Raliuri al României debutează în luna martie și va cuprinde opt etape: Tess Rally (Brașov) 7-8 martie, Raliul Reșiței (Reșița) 11-12 aprilie, Raliul Hunedoarei (Hunedoara) 9-10 mai, Raliul Clujului (Cluj-Napoca) 21-22 iunie, Raliul Sibiului (Sibiu) 18-19 iulie, Raliul Țara Bârsei (Brașov) 22-23 august, Raliul Avram Iancu (Cluj-Napoca) 19-20 septembrie, Raliul Iașului (Iași) 17-18 octombrie.