Dacia: Cererea sindicatului echivalează cu o creștere a veniturilor de 40%, „nerealistă”



Solicitarea sindicatului Dacia echivalează cu o majorare a veniturilor de circa 40% și este „complet nerealistă”, punând în pericol competitivitatea companiei și locurile de muncă, afirmă reprezentanții constructorului auto.
Conducerea Dacia a propus, luni, Sindicatului Autoturisme Dacia ca noul Contract Colectiv de Muncă pentru acest an să prevadă creșteri generale de 90 lei pentru operatori și personalul tehnic, economic, științific și administrativ (TESA) nivelurile 5-7, din ianuarie 2013, urmând ca din luna mai să existe o majore de 85 lei pentru operatori, o creștere individuală de 4% pentru TESA nivelurile 5-7 și de 6% pentru TESA nivelurile 8-10.
Totodată, managementul a propus o primă de rezultat de 900 lei pentru anul trecut, potrivit unui comunicat transmis de companie.
„Pentru un operator cu un salariu de 2.000 de lei, această ofertă reprezintă o creștere de circa 9%, mult peste media creșterilor din piață în 2013, care se situează de regulă între 0 și 5%.
În schimb, sindicatul a ales să își mențină solicitarea de creștere salarială de 480 de lei, primă de rezultat de 1.600 de lei, la care se adaugă diferite sporuri și concedii suplimentare. Această cerere se traduce printr-o creștere a veniturilor de aproximativ 40%, pentru o companie unde venitul mediu lunar este peste 3.500 de lei, cu mult peste salariul mediu la nivel național”, a declarat, în comunicat, Radu Mavrodin, director resurse umane Renault România și regiunea Euromed-Africa.
El a adăugat că solicitarea este „complet nerealistă” și pune în pericol competitivitatea Dacia în raport cu alte uzine din grup și locurile de muncă atât de pe platforma de la Mioveni, cât și din industria auto românească.
„Dincolo de această poziție a sindicatului, mizăm pe responsabilitatea salariaților noștri pentru a construi împreună un viitor sigur și stabil pentru compania noastră”, a adăugat el.
Negocierile au început în data de 20 februarie și până în prezent s-au desfășurat 14 ședințe, se spune în comunicat.
Prevederile aflate în prezent în vigoare, aplicate și în 2012, includ un salariu minim garantat de 1.918 lei pentru un muncitor calificat. Totodată, în 2012 angajații au avut, în afara drepturilor salariale, beneficii care pentru companie reprezintă o cheltuială suplimentară anuală de aproape 30 de milioane de euro, potrivit Dacia.
Respectivele beneficii includ primă de Paști și de Crăciun (873 lei brut, respectiv 957 lei brut), tichete cadou pentru ziua de 8 Martie acordate tuturor angajatelor (60 lei), tichete cadou de Crăciun (60 lei), primă de participare la profitul companiei (1.240 de lei brut), primă de vacanță (1.276 lei brut), bonuri de masă, masă caldă gratuită (pentru operatori, peste 11.500 de beneficiari), transport subvenționat, bilete de odihnă și tratament (4.000 de beneficiari în 2010 și 4.100 în 2011, cu cheltuieli ale companiei de 1,28 milioane euro, respectiv 1,46 milioane euro), ajutoare diverse (căsătorie, deces) sau zile libere plătite cu salariul de bază, în afara celor prevăzute de lege pentru sărbătorile legale sau religioase, în diferite situații, precum evenimente în familie, schimbarea domiciliului pentru donarea de sânge.
Salariul mediu brut realizat la Dacia a crescut cu 75% în intervalul 2008-2012, de la 2.256 lei la 3.965 lei.
„Salariile angajaților au fost majorate în fiecare an, iar beneficiile au fost păstrate, deși în ultima perioadă, din cauza crizei, numărul de vehicule produse a continuat să scadă, iar vânzările de vehicule Dacia fabricate la Mioveni au scăzut și ele”, se spune în comunicat.
Pe de altă parte, investițiile anuale ale grupului Renault în România au variat în intervalul 2004 – 2012 între 140 și 260 milioane euro, fiind direcționte în producție și în diversificarea operațiunilor, se mai arată în comunicat.
O parte a angajaților uzinei Dacia din Mioveni au oprit activitatea pe 20 și 21 martie, nemultumiți că nu a fost semnat contractul colectiv de muncă și că revendicările salariale cerute de ei nu au fost incluse în document.
Conducerea Dacia și Sindicatul Autoturisme Dacia (SAD) au convenit la 21 martie să continue negocierile pentru contractul colectiv de muncă doar în condițiile reluării lucrului și revenirii la o desfășurare normală a producției.
De asemenea, părțile au agreat să continue dialogul doar în cadrul comisiei de negociere.