Dacă dragoste nu e… (18). Dorințe

Dragoste veche.Într-o zi cu ea s-a pomenit …/Și-l găsi mai palid și mai grav,/Apoi dânsul constată lucid/Că nici ea n-arăta prea grozav.//Mâine, ea urma să plece iară/Înspre Allegau sau spre Tirol/Veselă era din cale-afară,/Mai târziu, i-a spus că simte-un gol.//El o mângâie atunci, tăcut./„Plângi?”, discret de tot a întrebat./Se gândeau la anii ce-au trecut/Și, pe urmă, a fost ca altădat’ …//Când a doua zi se deșteptară/mai străini erau decât oricând/Mai schimbau o vorbă într-o doară/și mințeau la fiece cuvânt.//În amurg s-au despărțit, în fine,/Și-au făcut bezele, că pleca…/Inimile lor zăceau pe șine,/Trenul lung sub roată le călca… (Erich Kastner, ”Dragoste veche”)
Vârste.„Pentru vapoare, pentru catarge,/ Vântul se duce, marea se-ntoarce,/ Pentru copilul care crescu/ Timpul continuă, liniștea nu.// Două sunt culmile singurei soarte./ Una de naștere, alta de moarte,/ Stepa măreață de-mpiedicare/ Plină-i de iarbă, de sărutare.// Adu în cercul vieții o stâncă/ Mijlocul meu sufletesc să-mi arăți!/ Păsări și fiare, divinități/ Sar de la pândă și se mănâncă.// Dă rădăcină, om așteptat,/ Lasă-te mie pentru un timp,/ Poate mă sperii, poate îmi schimb/ Teama de moarte și de păcat.// Pentru vapoare, pentru catarge,/ Vântul se duce, marea se-ntoarce,/ Pentru copilul care crescu,/ Timpul continuă, liniștea nu.” (Constanța Buzea, 29 martie 1941 – 31 august 2012)
Cochetărie.Cineva mi-a zis că a cunoscut o femeie care, ducându-se într’o zi să-și surprindă soțul trădător și să-l omoare, se opri, totuși, în drum, la o modistă și-și cumpără întâi, o pălărie care îi plăcuse.
Însurătoare.”Foaie verde de mohor/Nu mă-nsor și nu mă-nsor!/Păi ce? Asta-mi trebuie mie?/Să mă-nsor, să-mi iau soție?/N-am la buzunar cinci lei,/Să-i mai port și grija ei?/Dă-o-ncolo de năpasta,/N-am să mor fără nevastă./Și chiar dac-ar fi să mor,/Nu mă-nsor și nu mă-nsor./Că nevasta nu te lasă/Cât ce ți-a intrat în casă./Banul tot mereu ți-l cere/C-așa-i mintea de muiere./Ba spune să te mai ia și-un drac/Că nu i-ai luat pantofi pe plac,/Ba că vii seara târziu,/Ba că miroși a rachiu./Păi, așa obosit cum ești/Îți vine să te scoli din pat/Și să-i dai cu ceva-n cap./Dragii mei ascultători,/Uncheși, cuscri și feciori,/Dacă Bunul Dumnezeu/S-ar mai îndura de voi/Și v-ar face iar, flăcăi,/Spuneți voi, v-ați mai însura?/Sau ați striga cu toții-n cor/Nu mă-nsor și nu mă-nsor!” (Folclor)
Dorințe (imposibile). O tipă se plimba pe plajă când deodată dădu peste lampă fermecată. O ridică, o frecă și apăru Duhul. Tipa, încântată, îl întrebă dacă îi poate îndeplini trei dorințe. Duhul zise: – Nu. Din cauza inflației, din cauza veniturilor reduse în țările lumii a treia, din cauza competiției globale, nu-ți pot îndeplini decât o singură dorință. Deci, care ar fi aceea ? Tipa, fără ezitare spuse: – Vreau să fie pace în Orientul Mijlociu! Vezi harta asta? Vreau ca toate țările astea să înceteze să se războiască. Duhul se uită la hartă și exclamă: – Doamne Iisuse, femeie! Aceste țări sunt în război de mii de ani! Sunt eu meseriaș, dar nu chiar atât de meseriaș! Nu cred că asta se poate face, așa că pune-ți altă dorință! Tipa se gândi un minut și spuse: – Ei bine, niciodată n-am fost în stare să-mi găsesc bărbatul potrivit. Știi tu, un bărbat care să fie atent și amuzant. Căruia să-i placă să gătească, și să ajute la curățenia casei, care să fie bun la pat, căruia să-i placă părinții mei, care nu se uită la emisiuni sportive și care să fie – mai ales! – credincios. Asta îmi doresc… un partener de suflet! Duhul o privi lung, oftă adânc și spuse : – Ia mai dă-mi să văd o dată harta aia!
Burți.Femeia unui om politic se consideră deasupra legii. Nu doar ”deasupra” burții… burtosului!
Salvare.Am găsit leacul cel mai bun pentru Covid: nu mă mai uit la televizor!
Zăpezile(de altădată)… La finalul secolului al XIX-lea, Bucureștiul era renumit pentru două lucruri: avea cele mai multe biserici și mănăstiri din Europa, dar – pentru că era înconjurat de vii – avea și cele mai multe cârciumi, restaurante și hanuri. Majoritatea cu lăutari. Cârciumile de altădată din București aveau denumiri pitorești: “La trei sarmale“, “Leul și cârnatul“, “La trei chiftele“, “La trei lulele“, “La doi lei“, “Ochiul lui Dumnezeu”, “ Groapa Dulce”, “Bodega Boilor”, “Falcă de Măgar”, „Marița Borțoasa”, “La trei ochi sub plapumă“. Restaurantele și cârciumile Bucureștiului se deschideau, de-obicei, în zone ușor accesibile, la capetele liniilor de tramvai sau în zona centrală. Așa că, de la ”Ochiul lui Dumnezeu” și ”Groapa Dulce”, puteai ajunge ușor, cu tramvaiul, și la bodega Boilor sau la bodega ”Falcă de Măgar”. La cotitură de drum, puteai face o haltă la ”Marița Borțoasa”. Iar la miezul nopții ajungeai, cu siguranță, la cârciumioara ”La trei ochi sub plapumă”. Vremuri trecute, stil de viață, trecut… Normalitate (viață tihnită, de fapt). Apusă…
Ofelia.”Pre Sfântu’ Valentin, de az’,/L-adăst, în zori, să vină:/Să-ți stau, fecioară, în pervaz,/Fiindu-ți Valentină./Te scoli și, scumpe,-mbraci cămeși,/Ca să-i treci pragul, iată;/Și fată ești, ~ dar n-ai să ieși,/Din încăpere, fată!/Pre sfinții ăi din călindar,/Băieții-așa-s, cu toții, /Orice mustrare e-n zadar:/Hoți din născare-s hoții./Tu spui: „Vorbeai de nuntă, vai,/Cât nu mă dasem ție!”/Iar el: „De nu mi te dădeai,/Acum mi-erai soție.” (William Shakespeare) (Traducere: Șerban Foarță)
Blestem.”Când ți-o fi lumea mai dragă,/să-ți pice dreapta beteagă/și s-ajungi, la cap de pod,/cerșetor, slut și nărod./Din puterea ta a plină,/suptă de vreo curviștină,/să rămâi sfrijit ca paiul,/urle-ți versul ca buhaiul,/limba să ți se-mpletească,/să vorbești pe păsărească,/să te topești de-a-n picioare,/galbin, ca o lumânare!//Să nu fie boală rea,/care-n tine să nu dea!/Ardite-ar focul, mangalul,/să fii scopit ca muscalul!/Cânte-ți popa din Scriptură,/să-ți văz dafinul pe gură!/Crai parșiv, din țigănie,/că m-ai omorât de vie,/când m-ai luat din casă fată,/crudă și nevinovată,/și m-ai spintecat în două/sub cerul cu lună nouă.//Și-n loc să mă iei mireasă,/m-ai lăsat să zac borțoasă/și te-ai dus, duce-te-ar apa,/unde și-a dus mutul iapa!/Dar de-o fi și-o fi să vii,/iar în brațe să mă țîi,/să-mi săruți țâța și gura/și să-mi stingi din sân arsura,/Vedea-te-aș tot cum te știu:/’nalt, bălan și cilibiu,/cu ochi arzători ca focul;/Aduce-mi-te-ar ghiocul!” (M.R. Paraschivescu, ”Blestem de dragoste”)