Curtea Constituțională s-a înnoit de miercuri, președintele urmează a fi desemnat



Curtea Constituțională s-a înnoit de miercuri, după ce în urmă cu o zi Iulia Motoc, care preia locul lui Nicolae Cochinescu, și Ștefan Minea ce vine în locul lui Ioan Vida, au depus jurământul, președintele Curții urmând a fi desemnat din rândul celor nouă judecători ai CC.
Articolul 7, alineatul, 1, din Legea privind Curtea Constituțională, prevede că CC are un președinte ales prin vot secret, pentru o perioadă de trei ani, cu majoritatea voturilor judecătorilor, în termen de cinci zile de la înnoirea Curții.
Pentru alegerea președintelui, fiecare grupă de judecători numiți de Camera Deputaților, de Senat și de Președintele României poate propune o singură candidatură. Dacă la primul tur de scrutin nici un candidat nu întrunește majoritatea voturilor, se va proceda la al doilea tur de scrutin între primii doi clasați sau trași la sorți, dacă toți candidații obțin același număr de voturi.
Operațiunile de alegere a președintelui sunt conduse de judecătorul cel mai în vârstă, respectiv Ion Predescu (83 de ani), care, de altfel, asigură interimatul până la desemnarea șefului CC.
Ion Predescu a fost numit judecător de Senat în 2004, pentru un mandat de 9 ani. Este absolvent al Facultății de Drept din București (1951) și al Facultății de Filozofie. Profesia de bază este aceea de avocat pledant definitiv – Baroul Dolj. A deținut mandate de senator PSD în toate legislaturile de după 1990, până în 2004. A fost membru în Comisia constituțională (iunie 1990 – septembrie 1996), președinte al Comisiei Juridice a Senatului (iunie 1990 – septembrie 1996), ministru al Justiției (2 septembrie 1996 – 12 decembrie 1996), vicepreședinte al Comisiei Juridice a Senatului (decembrie 1996 – februarie 1998), secretar al Biroului Permanent al Senatului până în septembrie 1999, președinte al Comisiei pentru cercetarea abuzurilor și petiții (octombrie 1999 – noiembrie 2000).
Tot de Senat a fost numit și Valentin Zoltan Puskas (61 de ani), în 2007, pentru un mandat de 9 ani. Este jurist, membru în Baroul de Avocatură Covasna. A fost ales senator pe listele UDMR în legislaturile din 1996, 2000 și 2004. În Senat a deținut funcții de vicepreședinte, în anii 2001 și 2004 și de secretar, în anii 1997-2000; 2002-2003; 2005-2007. A fost membru în Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunități și validări, 1999-2000; membru în Comisia economică, pentru industrii și servicii, 1996-1998; membru în Comisia de buget, finanțe, bănci, 2001-2007.
După încetarea în 7 iunie a mandatului judecătorului Nicolae Cochinescu, în 14 iunie Senatul și-a desemnat cel dea-l treilea judecător la CC, respectiv pe Iulia Antoanella Motoc (42 de ani). Ea a fost propusă de PDL, dar și de grupul independenților. Motoc a absolvit în 1989 Facultatea de Drept din București, iar, pentru puțin timp, a activat ca procuror la Giurgiu, apoi timp de cinci ani a fost judecător la Judecătoria sectorului 2 București. Este doctorant în drept internațional și în filozofie.
Aspazia Cojocaru are 64 de ani și a fost numită judecător de Camera Deputaților, în 2004, pentru un mandat de 9 ani, la propunerea PSD. A absolvit Facultatea de drept – Universitatea București, promoția 1972 și a urmat cursurile Facultății Internaționale de Drept Comparat, din Strasbourg, în 1978, 1980. Este doctor în drept și a fost profesor universitar la Facultatea de Științe Juridice și Administrative – Universitatea Creștină “Dimitrie Cantemir”, profesor universitar – Facultatea de drept a Universității „Valahia” din Târgoviște, cercetător științific gradul I la Institutul de Cercetări Juridice al Academiei Române. Aspazia Cojocaru a avut verdict de colaborare cu Securitatea ca poliție politică de la CNSAS, care ulterior a fost anulat, în urma contestației depuse de aceasta.
Tudorel Toader, în vârstă de 50 de ani, a fost numit judecător de Camera Deputaților, în 2007, la propunerea PNL, pentru un mandat care expiră în 2016. A absolvit Facultatea de Drept din cadrul Universității „Al.I. Cuza” Iași , în 1986, iar în 2004 Colegiul Național de Apărare. Este doctor în științe juridice, specializarea Drept procesual penal. A fost profesor universitar la Facultatea de Drept a Universității „Al.I. Cuza” Iași, avocat în Baroul Iași (1991-2006), procuror la Procuratura Locală Panciu – Vrancea (1986-1990). Din 2004 este decan al Facultății de drept a Universității „Alexandru Ioan Cuza”.
Noul judecător al CC desemnat, în 15 iunie, de Camera Deputaților este Mircea Ștefan Minea, susținut de PDL. El a absolvit Facultatea de Drept din cadrul Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj, promoția 1973, fiind profesor la aceeași universitate. Este doctor în drept din anul 1994.
Acsinte Gaspar are 73 de ani și a absolvit Facultatea de Drept din București în 1963, fiind numit la CC din 2004, de către președintele Ion Iliescu. În perioada 1963–1965 a fost judecător, în 1965-1989 – consilier, șeful sectorului juridic al Consiliului de Stat; 1989-1990 – șef de sector la Consiliul Frontului Salvării Naționale; 1990-1996 – secretar general al Camerei Deputaților; 1996-2000 – deputat PSD, membru în Biroul Permanent al Camerei Deputaților (chestor, secretar și vicepreședinte); 2000 – deputat, în același an fiind numit în funcția de ministru pentru Relația cu Parlamentul.
Augustin Zegrean, în vârstă de 56 de ani, a fost desemnat membru al Curții Constituționale de către președintele Traian Băsescu, în 2007, pentru un mandat de nouă ani. Este absolvent al Facultății de Drept a Universității Babeș-Bolyai, Cluj-Napoca (1980). Între 1980 și 1988 a fost consilier juridic, după care a fost avocat în Baroul Bistrița – Năsăud, specializat în drept civil și comercial. Între 1990 și 1992 a fost senator PD, vicepreședinte al Comisiei juridice a Senatului, membru al Comisiei de redactare a Constituției. În 2004 a fost ales deputat, membru în Comisia juridică de disciplină și imunități a Camerei Deputaților.
Petre Lăzăroiu are 57 de ani și a fost numit judecător al Curții Constituționale de către președintele Traian Băsescu în 2008, pentru un mandat care expiră în 2010. El a preluat mandatul deținut din 2001 de către Petre Ninosu, care a decedat în 26 iulie 2008. Lăzăroiu a fost numit în 3 iunie 2010, pentru un mandat de 9 ani de Traian Băsescu. Lăzăroiu a absolvit în 1978 Facultatea de Drept a Universității București. A fost jurisconsult stagiar la Combinatul de Articole Tehnice din Cauciuc – Jilava în perioada: septembrie 1979 – iunie 1980; jurisconsult și consilier juridic la Întreprinderea Mecanică de Utilaj Chimic București în perioada: iunie 1980 – octombrie1993; judecător financiar la Curtea de Conturi a României în perioada octombrie 1993 – noiembrie 2003 și președinte al Colegiului Jurisdicțional București, în aceeași perioadă; avocat în Baroul București în perioada mai 2004 – septembrie 2008; asistent universitar la Facultatea de Drept a Universității Creștine Dimitrie Cantemir; în perioada 1992 – 1998; lector universitar la Facultatea de Drept a Universității Creștine Dimitrie Cantemir, din 1998. Petre Lăzăroiu a fost ales reprezentant al societății civile în cadrul Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), însă acesta și-a dat demisia în 27 martie 2008, după a doua sedință a Consiliului la care a luat parte, spunând că nu a știut că nu va avea calitatea de membru permanent în cadrul Consiliului, iar indemnizația primită este prea mică în raport cu veniturile pe care le avea ca avocat.
Potrivit legii de organizare, Curtea Constituțională se înnoiește cu o treime din numărul judecătorilor din trei în trei ani, astfel că următoarele lupte pentru desemnarea succesorilor judecătorilor Predescu, Cojocaru și Gaspar se vor da în vara anului 2013.
Până la numirile din această vară la CC, disputele partidelor privind desemnarea judecătorilor la Curte erau discrete, pe măsura funcției în care urmau a fi numiți candidații propuși.
După jocurile politice în care Curtea Constituțională a părut că s-a implicat în ultimii cinci ani, confruntarea pentru propulsarea unor candidați la CC a devenit dură și jenantă, mai ales pentru candidați.