Școala Populară de Artă „Ion Irimescu” Suceava organizează, în anul școlar 2010-2011, cursuri de sculptură, în cadrul secției externe de la Solca, pentru 15 tineri aflați în sistemul de protecție a copilului.
Șeful Școlii Populare de Artă, Petre Horvat, ne-a spus că elevii care vor urma cursurile școlii de sculptură vor fi exceptați de la plata taxei, ei fiind ajutați, în primul rând, să învețe o meserie.
Pentru acest an școlar, s-au păstrat și secțiile externe de dansuri populare pentru copii, cu jumătate de normă, de la Ciocănești și Poiana Stampei.
Ca o noutate, în acest an, Școala Populară de Artă Suceava și-a redeschis secția de dansuri sportive și de societate, după un an de pauză. Înscrierile se fac la sediul școlii, str. Universității nr. 48, între orele 8:00-16:00. Examenul de selecție pentru anul I va avea loc la sediul instituției, sâmbătă, 18 septembrie, între orele 9:00 – 12:00.
Cursurile pentru elevii din anii de studiu doi, trei, patru și cinci vor începe pe 15 septembrie.
Pentru înscrieri, copiii și tinerii au nevoie de copie după buletinul de identitate sau certificatul de naștere; fișă de înscriere (tip); adeverință de la medicul de familie; dosar de plastic cu șină și taxă de selecție (30 de lei). Taxa de școlarizare, pe an, este de 450 de lei, indiferent de disciplină. Cele mai căutate secții, deocamdată, sunt la instrumentele cu clape, orgă (durata de studiu patru ani, vârsta minimă 7 ani) și pian (durata de studiu cinci ani, vârsta minimă 7 ani).