Pentru majoritatea oamenilor, a urca pe scenă declanșează un adevărat cocktail biochimic de stres, similar cu cel experimentat în fața unui pericol fizic iminent. Această reacție intensă, cunoscută sub numele de glosofobie (sau anxietate de performanță socială), nu este un semn de lașitate, ci rezultatul unui răspuns de supraviețuire cablat adânc în creier. Totuși, psihologia modernă ne arată că putem trece de la un reflex de „luptă sau fugi” la o stare de „flux și control”. Cheia nu constă în a elimina complet emoțiile – ceea ce este imposibil – ci în a le reprogramare cognitiv și a le transforma în energie performantă. Vom explora în cele ce urmează 3 exerciții utile.
În loc să ignori frica, înfrunt-o. Acesta este un exercițiu esențial din terapia cognitiv-comportamentală care vizează anularea catastrofizării. Procesul începe cu identificarea fricii: scrie pe o foaie care este exact cel mai rău lucru care se poate întâmpla – nu simplu „mă fac de rușine”, ci scenariul detaliat, de tipul: „Uit textul complet, încep să mă bâlbâi, transpir abundent, oamenii râd, pleacă din sală, iar reputația mea este distrusă.” Urmează decuplarea emoției: odată ce ai scenariul, analizează-l rațional. Cât de realist este ca toate aceste lucruri să se întâmple simultan? Chiar dacă uiți o frază, te vei opri, vei respira și vei continua. Impactul real al unei greșeli minore este neglijabil în majoritatea cazurilor. Finalizează prin crearea unui scenariu adaptativ: rescrie povestea, reîncadrând rezultatul. De exemplu: „Dacă uit textul, o să fac o pauză scurtă, o să zâmbesc și o să spun: ‘Permiteți-mi să revin la notițe.’ Demonstrez astfel că sunt uman și capabil să mă redresez.” Prin repetarea acestui scenariu adaptativ, mintea ta învață că situația nu este o amenințare vitală.
Emoțiile puternice pot fi înlocuite cu stări de calm sau încredere, printr-o tehnică simplă de asociere. Primul pas este găsirea stării: amintește-ți o situație în care te-ai simțit absolut puternic, încrezător și calm (poate la o negociere reușită, după o victorie sportivă sau într-un moment de succes profesional). Vizualizează acea scenă cât mai detaliat posibil – cum mirosea, ce sunete erau, cum îți simțeai corpul. Apoi, creează ancora: în momentul în care simți starea de vârf a acelei emoții pozitive (încrederea), efectuează un gest fizic distinctiv – de exemplu, apasă-ți degetul mare de degetul arătător, strânge pumnul sau atinge-ți un punct pe braț. Repetă procesul de mai multe ori, iar înainte de a intra pe scenă, activează declicul (fă același gest). Creierul tău va asocia gestul cu starea de încredere, oferindu-ți o stimulare chimică de calm mult mai puternic decât o simplă autoîncurajare.
Cea mai eficientă metodă de desensibilizare este expunerea graduală, iar practica în fața camerei este esențială. Aceasta implică simularea condițiilor reale: exersează discursul filmat, stând în picioare, folosind un cronometru și simulând nivelul de lumină și zgomot. Nu repeta doar în minte sau în fața oglinzii. Urmează analiza caldă, nu critică: vizionează înregistrarea și notează trei lucruri pe care le-ai făcut bine și un singur lucru pe care vrei să-l îmbunătățești la următoarea repetiție (de exemplu, mai puțină mișcare, o pauză mai lungă, o tonă mai joasă). Concentrarea pe punctele forte construiește încrederea, în timp ce focusul pe o singură îmbunătățire previne copleșirea. Crucial este și controlul semnalelor fizice: când vizionezi, acordă atenție semnalelor fizice ale anxietății (mâini tremurătoare, legănatul corpului, evitarea contactului vizual). Alege să le substitui în mod conștient: în loc să te legeni, ancorează-ți ambele picioare ferm pe podea; în loc să-ți ții mâinile încrucișate, folosește-le pentru a sublinia un punct cheie. Corpul controlează mintea la fel de mult pe cât mintea controlează corpul.
Un studiu de referință realizat de dr. Alison Wood Brooks de la Harvard Business School, publicat în „Journal of Experimental Psychology”, a demonstrat că „reinterpretarea emoțiilor” este mult mai eficientă decât simpla încercare de a ne calma. Participanților li s-a cerut să rostească un discurs. Un grup a fost instruit să spună: „Sunt entuziasmat!” (reinterpretare), în timp ce altul a spus: „Sunt calm” (încercare de calmare). Rezultatele au arătat că grupul care a reinterpretat anxietatea ca entuziasm a obținut scoruri semnificativ mai mari la performanță, fiind perceput ca fiind mai persuasiv și mai competent. Explicația este simplă: anxietatea și entuziasmul sunt ambele stări de excitare fiziologică ridicată. Reinterpretând semnalele corpului (palpitații, tensiune) din „Pericol!” în „Sunt plin de energie!”, creierul folosește aceeași adrenalină pentru a spori performanța în loc să o saboteze.
Așadar, a stăpâni scena nu înseamnă a deveni imun la frică, ci a deveni un alchimist emoțional. În cele din urmă, cel mai important discurs nu este cel pe care îl vei susține, ci dialogul intern pe care îl porți cu tine însuți înainte de a urca pe scenă. Schimbă dialogul și vei schimba performanța.
