Cum era privit postul în vechime

Sfântul Apostol Pavel zice: „O, nenorocitul de mine, cine mă va scăpa de trupul morții acesteia, căci binele pe care aș vrea să-l fac, nu-l fac; și răul pe care n-aș vrea să-l fac, îl fac în tot ceasul”. Iată, postul ne întărește voința și ne scapă de această nehotărâre care ne face să cădem în păcat. La început când Dumnezeu a creat pe om, sufletul era stăpân și trupul era ascultător. De abia mai târziu, când omul și-a cultivat poftele sale, a devenit trupul stăpân, iar sufletul subjugat și ascultător. Ori postul, care presupune pocăința sinceră, ne ajută pe noi oamenii să revenim la starea firească, atunci când sufletul era stăpân și domn, iar trupul ascultă de suflet și-n armonie împlinesc legea lui Dumnezeu. Acest soi de demoni nu pot ieși decât cu post și rugăciune” (Matei 17-21; Sf. Ioan Damaschin). Spune Sf. Ioan Scărarul: „Mintea postitorului se roagă cu trezire, dar a acelui neînfrânat e plină de chipuri necurate. Saturarea pântecului usucă izvoarele lacrimilor, dar uscându-se trupul se nasc apele pocăinței”.
Cetatea Ninivei era cetate mare și vestită în antichitate. Numai că păcătoșenia oamenilor de acolo ajunsese la culme și Dumnezeu S-a hotărât să distrugă cetatea. Și Iona a fost trimis să propovăduiască și să le spună așa: patruzeci de zile mai sunt și Ninive va pieri de pe fața pământului. Ce au făcut ninivenii? Ne spune Scriptura că s-au îmbrăcat în sac, de la cel mai umil până la regele cetății, au postit și s-au rugat lui Dumnezeu. Au postit așa de sever încât nici animalelor nu le-au dat să mănânce. Și ce a urmat? Dumnezeu și-a schimbat hotărârea și cetatea Ninivei a fost cruțată. Pentru că această jertfă curată a postului a fost bine primită de Dumnezeu. „Tu însă când postești, unge capul tău și fața o spală, ca să nu te arăți oamenilor că postești, ci Tatălui tău care este în ascuns; și Tatăl tău, Care vede în ascuns îți va răsplăti ție “ (Matei 6, 17-18).
Proorocul Isaia, în capitolul 58 al cărții sale, zice așa: „Voi postiți ca să vă certați, și să vă sfădiți, și să bateți furioși cu pumnul nu postiți cum se cuvine zilei aceleia, ca glasul vostru să se audă sus; este oare acesta un post care îmi place, o zi în care omul își smerește sufletul său? Să-și plece capul ca o trestie, să se culce pe sac și în cenușă, oare acesta se cheamă post, zi plăcută Domnului? Nu știți voi postul care Îmi place? zice Domnul. Rupeți legăturile nedreptății, dezlegați legăturile jugului, dați drumul celor asupriți și sfărmați jugul lor. Împarte pâinea ta cu cel flămând, adăpostește în casă pe cel sărman, pe cel gol îmbrăca-l și nu te ascunde de cele de un neam cu tine. Atunci lumina ta va răsări ca zorile și tămăduirea ta se va grăbi. Dreptatea ta va merge înaintea ta, iar în urma ta slava lui Dumnezeu. Atunci vei striga și Domnul te va auzi: la strigătul tău El va zice: Iată-mă !” (Isaia 58, 8-9).