„Cum arată Suceava”



„Cum arată Suceava”
„Cum arată Suceava”

„Intrigi mici, minciuni mărișoare, sfedi și scărmănături”
Viața socială din Siretiu e ca în fiecare oraș mai mic: intrigi mici, minciuni mărișoare, sfedi și uneori chiar scărmănături. Românii, fără îndoială elementul cel mai periclitat al orașului, în loc să se unească frățesce, plătesc slujbe unul pe capul altuia. Inteligența locală nu premerge cu exemplu roditor și astfeliu descompunerea elementului românesc din Siretiu progresează pe di ce merge”.
„Gazeta Bucovinei”, Anul III, nr. 64, Cernăuți, August 1893.
„Cum arată Suceava”
Străzi jerpelite și murdărie cum desigur nici în cea mai dosnică stradă a Stambulului nu mai găsești; trăsuri murdare și răpănoase, de nu ai curajul să te folosești de ele, când ești îmbrăcat mai ca lumea; localuri, a căror «higienă» rivalizează cu cele mai păcătoase și infecte spelunci. Așa arată Suceava”.
„Vremea Nouă”, Anul I, nr.7, 15 August 1930.
„Suceava contemporană”
Dar cînd vorbim de Suceava contemporană trebuie să vedem de unde și de la ce am pornit. Și e suficient să precizăm că pînă mai ieri Suceava, ca așezare civică, nu era decît un tîrg ca oricare altul. Principalele linii de forță ale «propulsării» sale urbane se conturează în adevăratul înțeles al cuvîntului în anii 1962-1963, cînd în lunca rîului ce-i poartă numele își fac apariția cele două combinate industriale. De aici încolo istoria nouă a cetății se scrie la temperatura ritmurilor înalte”.
„Zori Noi”, Anul XXXIII, nr. 9311, Suceava, August 1979.



Recomandări