Înțelegere riscantă

Cu dosar penal, fără permis și fără mașină, după ce a încercat să mușamalizeze un accident



Un tânăr din comuna Grămești s-a ales cu dosar penal, cu permisul reținut și mașina indisponibilizată de poliție, după ce s-a înțeles cu mama unei fetițe pe care a accidentat-o ușor să nu reclame accidentul la poliție.
Evenimentul rutier a avut loc, potrivit poliției, luni seară, însă a fost anunțat o zi mai târziu.
Marți dimineață, în jurul orei 9:30, Petronela I., din comuna Grămești, s-a prezentat la sediul postului de poliție din localitate și a depus plângere pentru vătămarea corporală a fiicei sale, în vârstă de 3 ani, de către un șofer care a părăsit locul faptei.
Respectivul conducător auto a fost identificat în persoana unui consătean, Florin Ț., în vârstă de 34 de ani. Luni seară, în jurul orei 20:30, acesta a dat cu mașina peste minora cu pricina, accidentând-o ușor.
Potrivit poliției, vina ar aparține victimei care s-a desprins dintr-un grup de copii și a sărit în fața autoturismului.
Cu toate acestea, după accident, șoferul a luat-o pe fetiță în mașină, împreună cu mama acesteia, și s-au deplasat la Dispensarul Medical Grămești și Spitalul Orășenesc Siret, iar pe traseu s-au înțeles să nu anunțe poliția despre producerea accidentului.
Victima a fost diagnosticată cu plagă superficială occipitală, pentru care necesită 3 – 5 zile îngrijiri medicale, și nu a rămas internată.
Mama fetiței a reclamat a doua zi accidentul, iar lui Florin Ț. polițiștii i-au reținut permisul de conducere, i-au întocmit dosar penal, iar mașina i-a fost indisponibilizată pană la efectuarea expertizei tehnice auto.