Forma bună în care se află echipa locală de volei CSMU LPS Suceava a fost confirmată din nou, sâmbătă, în a opta etapă din divizia A2, când elevii antrenorului Victor Pancu și-au trecut în cont cea de-a șaptea victorie, 3 – 1 pe terenul celor de la MCV Târgoviște. Sucevenii au început destul de relaxați acest meci, fapt pentru care gazdele au reușit să câștige primul set cu 26 – 24, după două servicii ratate ale elevilor lui Victor Pancu. În fața unui adversar ce s-a agățat de fiecare minge ca să obțină a doua victorie din acest sezon, echipa CSMU LPS Suceava și-a adjudecat următoarele trei seturi, cu 25 – 23, 25 – 20 și 25 – 14, și își păstrează poziția secundă în clasament, după principala candidată la promovare, SCMU Craiova, formație ce nu a pierdut nici un set în acest campionat.
„Partida nu a fost chiar așa simplă, și asta deoarece s-a simțit în teren lipsa unei pregătiri adecvate, cauzată de inexistența apei calde și a căldurii la sala Unirea. Daca această problemă va persista și în această săptămână va trebui să ne căutăm altă sală pentru antrenamente, cea mai probabilă soluție fiind cea a Liceului cu Program Sportiv”, a declarat antrenorul sucevean Victor Pancu.
În etapa viitoare, echipa locală va avea o deplasare destul de dificilă pe terenul celor de la CSU CSȘ Galați.





