CSM sesizează Inspecția Judiciară și CNA, pentru declarații ale lui Băsescu referitoare la justiție



Consiliul Superior al Magistraturii a sesizat din nou Inspecția Judiciară, precum și CNA, în legătură cu declarații referitoare la justiție făcute de Traian Băsescu la un post de televiziune, după ce miercuri și-a însușit un raport al IJ privind alte declarații care au afectat prestigiul justiției, informează Mediafax.În sesizarea trimisă Inspecției Judiciare, Consiliul Superior al Magistraturii cere să facă verificări pentru a stabili dacă declarațiile făcute miercuri de fostul președinte Traian Băsescu la postul de televiziune B1 TV au adus atingere independenței justiției și au subminat autoritatea acesteia.”Ca urmare a mesajelor publice lansate de domnul Traian Băsescu, fost Președinte al României, în cadrul emisiunii «Ultimul Cuvânt», difuzată de postul de televiziune B1 TV cu începere de la orele 22.00, în data de 29 aprilie 2015, conducerea Consiliului Superior al Magistraturii, potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 317/2004 privind CSM, republicată cu modificările și completările ulterioare, a sesizat Inspecția Judiciară în vederea efectuării de verificări pentru a se stabili dacă prin acestea s-a adus atingere independenței justiției, cu consecința subminării autorității acesteia”, se arată într-un comunicat de presă al CSM.



Recomandări

Președintele Tribunalului Suceava vrea o justiție modernă, chiar și pe fondul lipsei de personal cu care se confruntă instanțele

Noile măsuri stabilite prin decretul președintelui Klaus Iohannis pentru prelungirea stării de urgență pe teritoriul României

Noile măsuri stabilite prin decretul președintelui Klaus Iohannis pentu prelungirea stării de urgență pe teritoriul României
Noile măsuri stabilite prin decretul președintelui Klaus Iohannis pentu prelungirea stării de urgență pe teritoriul României