Ministrul Sănătății, Cseke Attila, a declarat, vineri, că, în ultimii zece ani, consumul de medicamente a crescut de opt ori în România, adăugând că de multe ori medicii prescriu cel mai scump medicament, deși au alternative, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Ministrul Sănătății, Cseke Attila, a declarat, într-o conferință de presă, la Zalău, că în nici un an numărul medicamentelor incluse pe lista de produse compensate nu a scăzut, ci, dimpotrivă, deși la fondul de sănătate contribuie doar 4,5 milioane de români, pentru o populație de peste 20 de milioane.
„În România, în ultimii zece ani, consumul de medicamente a crescut de opt ori și, deși putem vorbi uneori de lipsa unor produse, dacă verificăm listele de medicamente compensate de acum 10 ani și le comparăm cu cele actuale, pe cele de acum 10 ani nu vom găsi mai nimic”, a spus Cseke Attila.
Cseke a afirmat că există o problemă în ceea ce privește prescripția de medicamente și anume faptul că unii medici trec în rețete, din diferite cauze, cel mai scump produs, deși au alternative.
„Există o tendință de a fi prescris cel mai scump medicament, iar acest lucru a apărut și în alte țări, nu doar în România. În alte țări s-au luat măsuri deja pentru a stopa acest lucru, întrucât și posibilitățile financiare ale unui stat sunt limitate”, a adăugat ministrul Sănătății.
Acesta a spus că în România există, în prezent, toate produsele medicamentoase de pe piața europeană și că, deși unele sunt mai scumpe, important este ca pentru fiecare boală să fie oferită populației o accesabilitate corectă la tratament.