Cseke: Aproape 50% din plățile neoficiale din Sănătate, pentru îngrijiri, doar 11% ca recunoștință



Doar 11% din plățile neoficiale din Sănătate sunt în semn de recunoștință, aproape jumătate dintre pacienți dau bani pentru a primi îngrijiri adecvate sau prompte și 21% din tradiție, mentalitate care trebuie schimbată și în acest sens va fi o dezbatere publică, a spus ministrul Cseke Attila.
„Condiționarea actului medical este o problemă. Un studiu intitulat «Raport privind plățile informale în sectorul sanitar din România», prezentat de Legicon și Curs, pentru Ministerul Sănătății, în cadrul unui proiect al Băncii Mondiale din 2005, estima că totalul plăților informale din România anului 2004 era peste 300 milioane de euro și că reprezintă o mare parte din plățile totale de numerar, respectiv 41%”, a declarat, miercuri, pentru MEDIAFAX, ministrul Sănătății, Cseke Attila.
El a precizat că aceste plăți sunt mai frecvente în cazul serviciilor prestate pacienților internați.
„Într-adevăr, în 2008, conform studiului privind bugetul familial, peste 60% dintre pacienții internați au raportat că au plătit neoficial anumite sume de bani – 3% pentru toate tipurile de asistență. Principala motivație pentru cei care oferă plăți neoficiale personalului din sectorul sanitar este primirea de îngrijiri adecvate sau prompte – 45%, o alta este tradiția – 21% și doar 11% vorbesc despre recunoștință atunci când dau bani. Cred că este nevoie de o dezbatere publică amplă privind acest subiect”, a mai spus ministrul Sănătății.
Cseke Attila a subliniat că nu crede că toți medicii și asistentele iau bani neoficial, precizând că în Strategia Națională de Raționalizare a Spitalelor 2010-2012 sunt trei capitole privind plățile informale, corupția și malpraxis-ul.
„Vreau să dăm un semnal că știm despre aceste plăți. Nu ascundem sub preș acest raport. El există și îl vom analiza. Atunci când este vorba despre sănătatea noastră, suntem mai vulnerabili. Cea mai mare parte a pacienților se simt obligați să dea atenții pentru că din atitudinea sistemului se impune așa ceva. Cred că există segmente care ar dori eradicarea acestei practici. Refuz să avem o atitudine despre care să nu discutăm. Este o realitate”, a mai spus ministrul Sănătății.
Potrivit Strategiei Naționale de Raționalizare a Spitalelor, plățile informale sunt omniprezente în sectorul spitalicesc.
„Opinia generală este că majoritatea personalului sanitar dă impresia, mai mult sau mai puțin explicit, că așteaptă plata unei sume suplimentare pentru prestarea serviciilor medicale. În multe cazuri, această «așteptare» este arătată treptat, începând cu vaga sugestie și ajungând chiar la refuzul de a presta serviciul în cauză. Aceasta poate să fie una dintre explicațiile pentru care unii pacienți din secțiile de chirurgie pot rămâne în spital pentru un episod complet de internare, dar fără a fi operați”, se arată în documentul Ministerului Sănătății.
Experiența internațională arată că, în problema plăților informale din sistemul sanitar, creșterea salariilor personalului este doar o condiție necesară dar nu și suficientă, pentru eradicarea sau reducerea semnificativă a fenomenului fiind necesare și alte măsuri precum impunerea de sancțiuni clare împotriva celor ce acceptă plăți informale, introducerea de mecanisme pentru formalizarea unora dintre plățile neoficiale (cu măsuri de protecție a accesibilității grupurilor defavorizate economic), stimularea dezvoltării unui sector sanitar privat, atât de asigurări medicale private cât și de furnizare de servicii sanitare comprehensive, modificarea sistemelor de plată a serviciilor care să încurajeze serviciile eficiente și performanța profesională, susțin autorii Strategiei.
Un studiu la scară largă al Băncii Mondiale, din anul 2000, intitulat „Studii diagnostice ale corupției din România”, a relevat faptul că 47% din totalul familiilor din România cred că toți sau cea mai mare parte a oficialilor din sectorul sanitar sunt corupți. Aceeași viziune este împărtășită și de 41% din numărul oficialilor publici și de 54% din întreprinderi.
Potrivit studiului, citat în Strategie, corupția din sectorul sanitar poate avea multe forme, printre care dare și luare de mită, însușirea de bunuri sau fonduri publice pentru servicii private, furt la scară largă al fondurilor publice, corupția birocratică și politică, dezinformarea în scopul câștigului privat (abuzul din relația element principal – agent, frauda secretă, frauda legată de rețete, cereri false de asigurări).
Cea mai vizibilă formă de corupție la nivelul sectorului sanitar sunt plățile neoficiale sau informale pentru internarea în spital sau cadouri în alte structuri medicale. Aceste plăți din propriul buzunar sunt „o cultură înrădăcinată și au devenit parte integrantă a sistemului de îngrijiri medicale care duce mare lipsă de fonduri (mai ales în ceea ce privește salariile profesioniștilor din domeniu)”, se mai arată în Strategie.
Un alt aspect care poate fi încadrat, la limită, în corupție este generat de stimularea cererii „auto-induse” de servicii spitalicești prestate de aceiași medici.
„Un număr important dintre medicii care profesează în spitale au și cabinete private, pe lângă locul de muncă din sectorul public. Practic, toate aceste cabinete private au contracte cu CAS care le dă dreptul de a emite trimiteri pentru tratamente în spital acoperite de CAS. Puținele cabinete private care nu au contracte cu CAS pot trimite pacienții înapoi la medicul de familie ca să primească trimiterea pentru internarea în spital. Se generează astfel o cerere nejustificată întotdeauna de servicii spitalicești, mult mai costisitoare pentru sistem”, a mai spus Cseke Attila, citând din documentul Ministerului Sănătății.
Autorii Strategiei menționează că astfel de situații trebuie analizate din perspectiva unui potențial conflict de interese între calitatea simultană de angajat în sistemul privat și în cel public a unui cadru medical, cu atât mai mult cu cât acesta are și o funcție de conducere.
„Sunt cunoscute în acest sens, de exemplu, situații în care echipamentele unor secții de imagistică medicală sunt defecte și nereparate, în timp ce unitatea privată de imagistică la care lucrează în paralel șeful secției publice funcționează din plin. Mai mult, sunt informații că această activitate paralelă a personalului medico-sanitar, atât în instituțiile publice, cât și în cele private, permite apariția situațiilor în care un serviciu este plătit încă o dată de către pacient, la cabinetul privat, deși el este efectuat în spital”, conform documentului.
Potențial ridicat de apariție a practicilor de corupție există și în domeniul contractării sau achizițiilor.
„Se cunoaște că societățile farmaceutice au bugete mari de marketing și că spitalele, mai ales liderii de opinie (șefii de departamente, profesorii de specialitate etc.), devin «ținte» în vederea creșterii vânzărilor”, arată același document.
În ce privește sectorul farmaceutic, un studiu din 2007 al Băncii Mondiale, citat în Strategie, a arătat că mita este un fenomen obișnuit în acest domeniu..
„Această practică are un efect negativ asupra eficienței spitalului, deoarece medicamentele nu sunt achiziționate în cadrul unei liste de medicamente și pe baza eficienței lor clinice, ci pe baza considerațiilor (sau convingerii) personale. Tipuri similare de practici pot și par să afecteze majoritatea achizițiilor din sectorul spitalicesc, incluzând, pe lângă medicamente, și materialele sanitare, reactivii și consumabilele de laborator, alimente, lucrări de modernizare sau de întreținere, diferite prestări de servicii (întreținerea echipamentelor, curățenie, pază, etc)”, potrivit studiului citat.
Totodată, documentul relevă că obligarea spitalelor, ca instituții publice, de a realiza aceste achiziții în principal prin sistemul electronic de licitații nu a eradicat aceste practici, ci le-a conferit noi valențe, mai elaborate. În acest sens, mass-media a citat cazuri de specificații tehnice elaborate de către comisiile tehnice de licitații „cu dedicație” pentru anumite firme, realizarea de achiziții directe de la anumiți furnizori sub pretextul unor situații de așa-zisă urgență, descalificarea pe criterii subiective a ofertanților cu oferte mici în favoarea celor „agreați”, cu prețuri mai mari.