CSAT: România și-a respectat toate angajamentale pentru aderarea la spațiul Schengen



Membrii CSAT au discutat, joi, despre aderarea României la spațiul Schengen, concluzia fiind că țara noastră și-a respectat toate angajamentele la acest capitol.
Președinția menționează, într-un comunicat remis, joi, agenției MEDIAFAX, că în ședința CSAT s-a discutat despre pregătirile pentru aderarea României la Spațiul Schengen conform calendarului stabilit.
„În cadrul ședinței au fost trecute în revistă rezultatele foarte bune ale evaluărilor realizate de către Comisia Europeană și au fost stabilite prioritățile de acțiune pentru perioada următoare. Concluzia discuțiilor au fost că România și-a respectat toate angajamentele la acest capitol”, se arată în comunicat.