Credința mea este dorul meu de Dumnezeu

Credința mea Te vede, Doamne. Ea este lumina și vederea departe văzătoare a ochilor mei. Ea este simțirea omniprezenței Tale. Ea îmi trage genunchii la pământ și îmi înalță brațele spre Cer. Credința mea este legătura sufletului meu cu Tine. Ea îmi face inima să dănțuiască și limba mea să cânte. Când rândunica se apropie, puii de rândunică se agită în cuib. Fiindcă încă de la distanță ei simt sosirea mamei lor.
Credința mea este bucuria mea, căci tu vii, Maica mea. Dacă prietenul meu se gândește la mine în timp ce scrie o scrisoare într-un oraș îndepărtat, și eu alung alte gânduri și mă gândesc la prietenul meu. Credința mea este gândirea mea la Tine, care Te face, o, Atotștiitorule Doamne, să Te gândești la mine.
Când un leu e despărțit de leoaica sa, ochii leului sunt cuprinși de dor după leoaica sa. Credința mea este dorul meu după Tine, când Tu ești departe de mine, Frumusețea mea. Când nu e soare, cele mai grozave furtuni bântuie marea. Credința mea este potolirea furtunii din sufletul meu, fiindcă lumina Ta se revarsă în mine și mă liniștește.
(Sfântul Ierarh Nicolae Velimirovici, Rugăciuni pe malul lacului, Editura Anestis, 2006, pp. 67-68)