La discuțiile din cadrul proiectului de parteneriat derulat prin programul TACIS – „Bucovina –Patrimoniu cultural comun România-Ucraina” operatorii din turism au ridicat problema vizelor pe care cetățenii ucraineni trebuie să le obțină la intrarea în România, chiar dacă vin în excursii organizate.
Conform viceprimarului orașului Cernăuți, Nicola Papadiuc, Cernăuțiul are relații și cu alte zone europene din Austria, Polonia, Ungaria și acestea sunt destul de fructuoase, dar există unele obstacole care „încurcă” aceste colaborări.
„Ele sunt legate de regimul de vize între Ucraina și Uniunea Europeană. Soluționarea acestei probleme într-o măsură mai mare sau mai mică ar da posibilitatea pentru o cunoaștere reciprocă între populația dintre statele noastre și ar duce la o mai bună înțelegere. Există filme, reclame, cărți care trezesc interes pentru o anumită zonă, dar vizele sunt o piedică pentru a ajunge în acea zonă”, a precizat viceprimarul orașului Cernăuți, Nicola Papadiuc.
Vizitarea Bucovinei de Sud se face după principiul „un om, o viză”
Profitând de prezența la discuții a consulului general al României la Cernăuți, Tatiana Popa, operatorii din turism ucraineni au ridicat problema celor 35 de euro pe care un turist din Bucovina de Nord, care dorește să facă o vizită în Bucovina de Sud, trebuie să-i plătească pentru obținerea vizei.
„Este scump pentru o persoană, care merge în România în scop turistic, și nu în scopul de a face shopping. Sunt foarte interesante traseele de weekend în județul Suceava și invers. Pentru două persoane, soț și soție, o familie trebuie să plătească 70 de euro și asta este o lovitură. Între Polonia și Ucraina, aceste vize au fost gratis. Cu Polonia și alte țări s-a semnat acordul de mic trafic, iar cu România nu este un asemenea acord. Va fi asta sau nu și cu România?”, a întrebat președintele Asociației operatorilor din turism din Ucraina.
Așa cum a precizat consulul general la Cernăuți, Tatiana Popa, relațiile între Ucraina și Polonia erau pe bază bilaterală, pe când regimul de vize între Ucraina și România este pe baza acordului între Ucraina și Uniunea Europeană și nu pe bază bilaterală. Tatiana Popa a adăugat că principul de bază al politicii comune de vize a Uniunii Europene este „un om – o viză”.
Lipsa vizelor de grup îi ține acasă pe turiștii din Bucovina de Nord
Operatorii din turism ucraineni ne-au explicat că prin programul TACIS, „Bucovina –Patrimoniu cultural comun România-Ucraina” există deja un parteneriat prin care turiștii români vin în excursii de două zile în Bucovina de Nord, pentru a vizita muzeele din Cernăuți, Cetatea Hotin, Muzeul Olăritului din Kobolcin, Muzeul „V. Șkribleak” al Colegiului de Artă aplicată din Vijnița, Mănăstirea Halița de pe malul Nistrului și Mănăstirea „Sfânta Ana”, fără a fi necesară viză, și ar dori și reciprocitate.
Operatorii de turism din zona Cernăuți și-au arătat nemulțumirea privind scoaterea vizelor de grup și obținerea greoaie, după drumuri mai lungi, a vizelor pentru grupuri formate din cetățeni ucraineni din mai multe zone. Conform tur-operatorilor, vizele de grup ar fi foarte avantajoase pentru excursiile de două zile organizate în județul Suceava pentru vizitarea mănăstirilor, Cetății de Scaun a Sucevei, muzeelor din Suceava, Gura Humorului, Câmpulung Moldovenesc. Obținerea vizei pentru tot grupul de la Consulatul din Cernăuți ar fi în avantajul tur-operatorului, mai ales dacă o viză pentru întreg grupul ar avea un cost mult mai redus pentru fiecare turist.
Consulatul român are, în conformitate cu convențiile diplomatice de la Viena, o circumscripție consulară în care acordă vize cetățenilor cuprinși în zona circumscripțiilor consulare. De aceea statele își fac misiuni diplomatice la nivel de consulate generale în diverse părți ale unui stat mare, cum este și Ucraina, fiecare consulat răspunzând de o anumită zonă.
„Pentru operatorii din turism dificultatea constă în faptul că trebuie să se acrediteze la o misiune diplomatică a unei țări dintr-o anumită regiune. Niciodată nu vom putea refuza un tur-operator, dacă vizele pe care ni le solicită nouă se compun din vize pentru persoane care aparțin în proporție de 80 % circumscripției noastre consulare și 20 % aparțin altei zone. Evident există și reversul medaliei, prin care să solicitați vize la noi pentru o populație care nu aparține circumscripției noastre consulare. O soluție ar fi înființarea de filiale de către firmele de turism în mai multe orașe, filiale care să se ocupe și de obținerea vizelor, astfel încât consulatele generale să respecte prevederile cuprinse în convenția diplomatică consulară” a spus Consulul general al României la Cernăuți, Tatiana Popa.