Costin: Bugetarii care rămân după restructurări vor plăti pentru asistați social



Liderul Blocului Național Sindical, Dumitru Costin, a declarat, miercuri, pentru MEDIAFAX, că bugetarii care vor rămâne în urma restructurărilor vor plăti pentru asistați social în loc ca banii lor de contribuții să fie investiți, din cauza incapacității Guvernului de a crea noi locuri de muncă.
Dumitru Costin a spus că în întâlnirea sindicatelor cu reprezentanții FMI nu a fost discutată problema restructurărilor din sistemul bugetar. El a precizat că decizia privind numărul bugetarilor care ar trebui dați afară în 2010 și 2011 fusese probabil luată.
„E o mare nebuloasă în prezent privind aceste restructurări pentru că nu se știe dacă e vorba de posturi plătite sau de oameni. Acest lucru trebuia să se producă pentru că sistemul bugetar s-a aglomerat excesiv din cauza politizării”, a susținut președintele BNS.
Dumitru Costin consideră că cel mai periculos este faptul că aceste lucruri se produc în contextul în care „Guvernul nu a fost în stare să ia măsuri pentru crearea de noi locuri de muncă”.
„Primii care plătesc sunt cei care rămân în sistem. Contribuțiile lor, în loc să se ducă în dezvoltare, se duc pe asistați sociali. Asta înseamnă bani irosiți. E o atitudine care caracterizează toate guvernele României din ultimii 20 de ani. Toate și-au bătut joc de resursa umană. Este inconștiență pentru că resursa umană e bunul cel mai de preț al unei națiuni”, a mai spus Costin.
Guvernul s-a angajat în negocierile cu FMI să concedieze 74.000 de bugetari până la finele acestui an, după ce a disponibilizat deja 27.000 de salariați, și să renunțe la minim 15.000 de angajați din sectorul public în 2011, potrivit scrisorii de intenție la acordul stand-by, obținută de MEDIAFAX.
„În pofida condițiilor economice nefavorabile, am atins per total ținta de deficit bugetar stabilită pentru jumătatea acestui an, în principal datorită controlului strict al cheltuielilor și reducerii personalului cu circa 27.000. Eforturile noastre de ajustare fiscală din restul anului 2010 vor fi susținute de pachetul de ajustări adoptat recent (reprezentând 4,6% din PIB pe baze anuale)”, se arată în scrisoare suplimentară de intenție la acordul stand-by semnat de România cu FMI.
Pachetul de ajustări cuprinde majorarea TVA cu 5 puncte procentuale, la 24%, reducerea cu 25% a salariilor bugetarilor și cu 15% a majorității beneficiilor sociale, precum și continuarea disponibilizărilor, prin concedierea a 74.000 de angajați.
„Anticipăm că perspectivele slabe privind creșterea economică vor genera o scădere a veniturilor comparativ cu programul stabilit și am luat măsuri suplimentare pentru a preveni majorarea deficitului. (…) Prin urmare sunt în curs de atingere a țintei de deficit bugetar de 6,8% din PIB stabilită pentru 2010. Ratificarea de către Parlament a majorării TVA va reprezenta o acțiune prealabilă pentru încheierea revizuirii acordului”, se mai spune în scrisoare.
Guvernul arată că este angajat să reducă deficitul bugetar la 4,4% din PIB anul viitor și că impactul măsurilor adoptate în 2010, precum și restricționarea cheltuielilor vor fi suficiente pentru asigurarea atingerii țintei.
„Cu condiția să existe noi concedieri (a cel puțin 15.000 bugetari până la finele anului 2011), măsurile vor lăsa loc pentru a acorda o majorare modestă a salariilor din sectorul public pe parcursul anului viitor, în condițiile îndeplinirii angajamentului de reducere a cheltuielilor cu personalul sub 39 miliarde de lei (incluzând toate formele de compensații)”, se menționează în document.