Corupția, principală problemă în Sănătate, medicul și pacientul vinovați de fenomenul șpăgii-sondaj



Corupția este percepută ca principală problemă a sistemului sanitar, iar atât medicul, cât și pacientul sunt vinovați pentru fenomenul șpăgii, potrivit concluziilor unui sondaj la nivel național realizat de Asociația pentru Implementarea Democrației, făcut public joi.
Cercetarea, care face parte din proiectul „Promovarea integrității în sectorul de sănătate”, finanțat de Ambasada Statelor Unite ale Americii la București, a avut ca obiectiv investigarea opiniei populației cu privire la corupția din sistemul medical.
În ceea ce privește corupția în sistemul sanitar, 91% dintre respondenți percep acest fenomen ca fiind o problemă fundamentală și stringentă a sistemului sanitar, și care afectează direct pacienții, în timp ce 10% dintre ei consideră corupția ca fiind o problemă neimportantă, potrivit concluziilor sondajului.
Majoritatea persoanelor intervievate sunt de părere că atât pacientul, cât și medicul sunt vinovați pentru că oferă, respectiv acceptă șpagă (65%). 23% dintre respondenți acuză mai degrabă medicul pentru că acceptă șpaga, în timp ce 11% consideră că pacientul este vinovat pentru că oferă șpagă cadrului medical.
Dintre respondenții care consideră pacientul vinovat pentru că dă bani medicului, mai mult de jumătate (68%) au declarat că au oferit bani cadrelor medicale.
În ceea ce privește legătura dintre modul în care este tratat un pacient și suma de bani pe care acesta o oferă pentru serviciile medicale, majoritatea subiecților (81%) consideră că banii dați cadrului medical influențează în mare și foarte mare măsură serviciile medicale primite.
Mai mult de jumătate dintre persoanele chestionate (69%) au declarat că au oferit bani cadrelor medicale. Din totalul respondenților, 63% au declarat că au oferit medicului specialist din spital o sumă de bani în schimbul serviciilor medicale, precum și asistentei medicale din spital (51%) și infirmierei (36%).
Dintre persoanele care declară că au oferit bani cadrelor medicale (717 din 1.042 de respondenți), 69% afirmă că au oferit bani fără a li se sugera de către cadrul medical, în timp ce 31% dintre aceștia afirmă că au oferit bani la sugestia cadrului medical. Peste jumătate dintre respondenți (56%) consideră, de asemenea, că șpaga oferită de pacienți ar trebui înlocuită cu un sistem de plăți sau donații către unitatea medicală.
Suma anuală cheltuită de către respondenți pentru mita acordată cadrelor medicale este mai mică de 50 de lei pentru 46% dintre respondenți, între 50 și 200 de lei – 26%, sume mai mari de 200 de lei – 19% dintre respondenți, în timp ce 7% dintre respondenți declară că nu au dat niciodată bani cadrelor medicale.
La ultima consultație medicală, 40% dintre respondenți au declarat că au oferit bani asistentelor medicale. Sume mai mari au fost oferite asistentelor medicale din spital: între 20 și 40 de lei în cazul a 29% dintre persoanele care au dat bani și peste 40 de lei în cazul a 22% dintre aceștia.
Dintre cei care au oferit bani medicului de familie, 78% afirmă că au oferit sume până la 40 de lei, în timp ce 85% au declarat că nu au oferit bani acestuia. În ceea ce privește medicul specialist din spital, dintre respondenții care au dat bani, 78% afirmă că i-au oferit acestuia sume peste 40 de lei, iar 27% afirmă că au oferit acestuia peste 60 de lei, comparativ cu doar 2% în cazul medicului specialist din ambulatoriu și 1% medicului de familie.
De asemenea, 37% dintre respondenți afirmă că au cunoștință de situații în care cadre medicale au condiționat acordarea serviciilor medicale de oferirea unor sume de bani de către pacient sau familie.
„Atât cei care blamează cadrul medical pentru că acceptă șpagă, cât și cei care consideră pacientul vinovat pentru că o oferă, cred că ar fi bine să existe modalități de verificare a cadrelor medicale, astfel încât acestea să fie sancționate și chiar eliminate din sistemul medical atunci când condiționează actul medical de anumite sume de bani”, potrivit concluziilor sondajului.
81% dintre respondenți sunt de părere că ar trebui demis cadrul medical în cazul condiționării serviciilor de o sumă de bani, în timp ce 18% dintre persoanele intervievate cred că oferirea banilor este un act normal ce trebuie acceptat de pacient.
Sondajul a fost menționat și în Raportul Comisiei Europene din luna iulie 2010, Comisia acordând o atenție sporită în sectorul de sănătate: „Un sondaj recent privind corupția existenta în sistemul de sănătate a reliefat faptul ca 91% dintre respondenți consideră corupția din sistemul de sănătate o problema critică ce are un impact direct asupra pacienților. Două treimi din respondenți au afirmat că au oferit bani cadrelor medicale, iar 81% dintre aceștia consideră că banii oferiți au influențat direct tratamentul primit de la cadrele medicale (Sondaj al Asociației pentru Implementarea Democrației comandat la IMAS in aprilie 2010)”.
Sondajul a fost realizat în perioada 8 – 19 aprilie, pe un eșantion de 1042 de persoane, reprezentativ pentru populația cu vârsta peste 18 ani din România.